Simona Ionescu / Redactor Șef

Medic supraviețuitor al accidentului aviatic din Apuseni, acuzat de malpraxis. O pacientă face acuzații grave

Medic supraviețuitor al accidentului aviatic din Apuseni, acuzat de malpraxis. O pacientă face acuzații grave
Au trecut 11 ani de la accidentul aviatic din munții Apuseni din 2011, atunci când Adrian Iovan și studenta la medicină Aurelia Ion și-au pierdut viața. Unul dintre medicii supraviețuitori se confruntă acum cu acuzații grave de malpraxis din partea unei paciente. Colegiul Medicilor a luat deja măsuri.

Dr. Sorin Ianceu, șeful secției de Chirurgie generală a Spitalului Municipal din Beiuș, a ajuns cunoscut după ce a supraviețuit accidentului aviatic din munții Apuseni din 2011. În anii de după tragedie, Dr. Ianceu a avut mari probleme, după ce a rămas țintuit într-un scaun cu rotile, iar ulterior a purtat inclusiv un corset. Și-a revenit însă și a continuat să își practice meseria. 

Acum, are din nou probleme, căci este acuzat de malpraxis și urmează să fie cercetat penal. Totul a pornit de la o femeie pe care Dr. Ianceu ar fi cunoscut-o într-o frizerie din Satu-Mare și căreia i-a făcut un lifting mamar. În urma acestuia, femeia spune acum că s-a ales cu gangrenă. 

Dr. Ianceu, supraviețuitor al accidentului aviatic din Apuseni, acuzat de malpraxis

Sătmăreanca în vârstă de 56 de ani spune că s-au cunoscut într-un salon de frizerie și manichiură – pedichiură din Satu-Mare, unde soția doctorului, Anca Ianceu, medic stomatolog, face injecții de acid hialuronic în buze. Cei doi au stabilit de comun acord ca operația să se realizeze la Spitalul Municipal din Beiuș, iar la procedură au participat și un anestezist și mai multe asistente. 

Medic supraviețuitor al accidentului aviatic din Apuseni, acuzat de malpraxis. O pacientă face acuzații grave
Dr. Sorin Ianceu este unul dintre supraviețuitorii accidentului aviatic din Apuseni
Foto: Facebook

„În data de 18 august, dimineața, doamna (n.r. – clienta) s-a dus la Oradea, într-o locație unde lucrează soția doctorului Ianceu, doamna dr. Anca Ianceu, de unde doctorul Sorin Ianceu a dus-o cu mașina sa la Beiuș și i-a făcut internarea. În aceeași dimineață i-a făcut analize elementare de sânge și în 2-3 ore a și operat-o”, afirmă avocatul femeii, conform Bihoreanul. 

Pacienta a făcut plângere penală împotriva doctorului 

După trei zile de spitalizare, timp în care a stat cu bandaje și nu și-a putut vedea sânii, pacienta a fost externată și transportată de dr. Ianceu la Oradea, cu mașina personală, de unde și-a continuat drumul spre casă. Abia pe 6 septembrie, când medicul din Beiuș i-a scos o parte din fire la domiciliul ei din Satu Mare, femeia spune că a realizat că intervenția nu fusese făcută corect. 

La scurt timp după ce dr. Ianceu i-a scos o parte din fire, femeia a ajuns la Urgențe, la Spitalul Județean Satu Mare, acuzând dureri care s-au dovedit a fi provocate de o infecție. În consecință, sătmăreanca a depus luni o plângere penală împotriva medicului la Parchetul din Satu Mare pentru vătămare, iar marți a sesizat și Colegiul Medicilor Bihor, acuzându-l pe chirurg că și-a depășit competențele.

Dr. Sorin Ianceu, acuzat că a falsificat documente medicale 

Cazul a ajuns și în atenția managerului de la Spitalul Municipal Beiuș, unde lucrează doctorul Ianceu și unde s-a realizat procedura. Revocat de la șefia secției, dr. Ianceu va fi cercetat atât penal, cât și de către comisiile de Etică și de Disciplină ale unității, precum și de Colegiul Medicilor Bihor.

Medic supraviețuitor al accidentului aviatic din Apuseni, acuzat de malpraxis. O pacientă face acuzații grave
Dr. Ianceu și soția sa, Anca
Foto: Facebook

Managerul Spitalului Municipal Beiuș, dr. Monica Teaha, a anunțat că va lua măsuri împotriva doctorului Sorin Ianceu. Ea a explicat că acesta nu are specializare în Chirurgie plastică, reparatorie și estetică, că a trecut în documente un diagnostic considerat nefondat – mastită fibro-chistică – și că intervenția, analizele și internarea pacientei din Satu Mare au generat costuri de peste 7.200 de lei, sumă ce urmează să fie decontată de CAS.

Ce spune doctorul Ianceu 

Dr. Sorin Ianceu are propria sa versiune. Acesta a declarat că a cunoscut-o pe femeia din Satu Mare „într-un salon” din oraș și că, deși aceasta i-a devenit pacientă, nu i-a promis și nici nu i-a făcut un lifting mamar, subliniind că, fiind chirurg generalist, nu are competențe în chirurgie plastică sau estetică. El susține că i-ar fi oferit doar sprijin, după ce femeia s-a plâns de dureri de spate provocate de dimensiunea sânilor.

„Mi-a spus că nu are bani, că este văduvă de doi ani și că a suferit foarte mult, și m-a întrebat dacă pot s-o ajut, având sânii foarte lăsați. Inițial am spus că ar trebui să consulte un plastician, dar mi-a spus că nu are bani de așa ceva, după care am zis că pot s-o ajut (…) Am făcut biopsie mamară, prin incizarea ambilor sâni și la un moment dat am găsit un ganglion care era suspect”, a  explicat doctorul pentru sursa citată. 

În ceea ce privește cangrena, acesta spune că este vorba de fapt despre o necroză, care poate surveni uneori după intervenții chirurgicale. 

„Există posibilitatea (n.r.- să apară) după absolut orice intervenție chirurgicală, există posibilitatea să apară supurații de plagă, dar sunt incidente chirurgicale care nu pot fi controlate de niciun chirurg. Are doar o zonă de necroză, nu este gangrenă, are o zonă de necroză tegumentară, care dacă se debridează, se curăță, teoretic vindecarea este cu restituția in integrum”, a conchis dr. Sorin Ianceu. 

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *