Aceleași surse susțin că înregistrările audio cu Meghan punând întrebări au fost apoi editate în episoadele finale care au fost difuzate pe Spotify.
Meghan Markle a fost acuzată că a falsificat mai multe interviuri pentru podcastul Archetypes, care a fost eliminat, de către surse din industrie. Aceștia susțin că ducesa a pus membri ai personalului emisiunii să realizeze interviuri cu invitații ei, înainte ca vocea să-i fie editată în episoadele finale.
Afirmațiile, care vin la doar câteva zile după ce s-a aflat că acordul de 20 de milioane de dolari al soților Sussex cu Spotify a fost reziliat de „comun acord”, au fost raportate de Podnews, o publicație axată pe podcasturi.
O jurnalistă din New York spune că a dat interviu cu un membru al Spotify, nu cu Meghan
Podcastul de 12 episoade al lui Meghan a avut o serie de invitați din lumea bună în timpul sezonului, inclusiv Mariah Carey, Serena Williams și Mindy Kaling, aceasta împărtășind chiar o imagine cu ea când era intervievată de ducesă. Pe de altă parte nu e pentru prima dată când au existat întrebări privind contribuția lui Meghan la intervievarea altor persoane care au apărut în Archetypes.
În luna august a anului trecut, invitata podcastului Allison Yarrow, o jurnalistă din New York, a dezvăluit că nu a vorbit de fapt cu Meghan atunci când a fost intervievată pentru emisiune, ci cu producătoarea Farrah Safarfi. Ulterior, jurnalista i-a mulțumit lui Farrah pentru că s-a descurcat excelent.
De ce a fost dată Meghan afară de la Spotify
Săptămâna trecută, Spotify și compania de producție audio a soților Sussex, Archewell Audio, au emis o declarație comună cu privire la decizia de a nu reînnoi podcastul lui Meghan pentru un al doilea sezon, afirmând că au „convenit de comun acord să se despartă”.
Meghan și Harry ar fi semnat un contract de 20 de milioane de dolari cu Spotify pentru acest proiect la sfârșitul anului 2020. Persoane apropiate gigantului de streaming au afirmat că Meghan nu a îndeplinit criteriul de productivitate necesar pentru a primi plata integrală, potrivit Wall Street Journal.
„Excroci nenorociți”
La o zi după ce a fost făcută publică vestea că Meghan și Harry au renunțat la contractul cu Spotify, Bill Simmons, șeful departamentului de inovație și monetizare al gigantului de streaming, i-a catalogat pe soții Sussex ca fiind „niște escroci nenorociți” într-un episod al propriului său podcast.
„Trebuie să mă îmbăt într-o seară și să povestesc despre Zoom-ul pe care l-am făcut cu Harry pentru a încerca să-l ajut cu o idee de podcast. Este una dintre cele mai bune povești ale mele”, a mai spus acesta.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook