Simona Ionescu / Redactor Șef

Mel Gibson, vindecat în spital de COVID-19

Mel Gibson, vindecat în spital de COVID-19
Mel Gibson a fost diagnosticat în luna aprilie şi a fost tratat într-un spital din Los Angeles. ”A fost testat pozitiv în aprilie şi a petrecut o săptămână în spital”, a declarat reprezentantul artistului.

Noul virus nu ocolește nici casele mari. Marele actor Mel Gibson a fost și el bolnav de COVID-19, dar abia acum un reprezentat al actorului a confirmat că acesta a fost internat în spital.

Mel Gibson, vindecat în spital de COVID-19

Actorul și regizorul Mel Gibson a fost diagnosticat în luna aprilie şi a fost tratat într-un spital din Los Angeles. „A fost tratat cu medicamentul Remdesivir, cât timp a fost spitalizat, şi de atunci a fost testat negativ de mai multe ori şi pozitiv pentru anticorpi”, a confirmat un reprezentant al actorului.

Actorul,  în vârstă de 64 de ani, s-a vindecat. El a fost testat negativ de mai multe ori și testat pozitiv pentru anticorpi.

Și alți actori și celebrități au fost confirmate anterior cu infecție COVID-19, printre ei Tom Hanks și Idris Elba. Alte staruri, precum Nick Cordero, au murit în urma infectării cu noul coronavirus.

Mel Gipson are nouă copii

Mel Gibson locuieşte în California cu partenera lui Rosalind Ross

Mel Gibson locuieşte în California cu partenera lui Rosalind Ross, cu care are o relaţie din 2014. Cei doi au un băiat, născut în 2017. El este al nouălea copil al actorului.

Mel Gibson, născut pe 3 ianuarie 1956, este actor, regizor, producător şi scenarist. A fost recompensat cu două premii Oscar în 1996, pentru pelicula „Inimă neînfricată” (Braveheart), la categoriile „cel mai bun film” şi „cel mai bun regizor”.

Cineastul a fost nominalizat încă o dată la premiile Oscar, în 2017, cu filmul „Hacksaw Ridge”, la categoria „cel mai bun regizor”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre