Melania și Donald Trump, noii prieteni ai miliardarului Jeff Bezos, patronul Amazon și The Washington Post. Filme și interzicerea opiniilor critice în ziar

Melania și Donald Trump, noii prieteni ai miliardarului Jeff Bezos, patronul Amazon și The Washington Post, vor avea beneficii de imagine de pe urma noilor decizii ale acestuia. A decis să transmită pe canalul său de streaming show-ul care i-a adus celebritatea președintelui ales, dar și să facă un film documentar. De asemenea, a luat decizii majore editoriale la Washington Post.
Jeff Bezos tocmai a anunțat o schimbare semnificativă la Washington Post. Secțiunea de opinii va susține „libertățile personale și piețele libere”, iar „pozițiile opuse vor fi publicate de alții”. Supărat pe decizia patronului, editorul secțiunii de opinii a demisionat.
Jeff Bezos, proprietarul Washington Post și CEO al Amazon, a anunțat noua politică editorială a cotidianului american într-un mesaj trimis angajaților și postat pe platforma X. Bezos a explicat că, în trecut, ziarele care aveau monopol local considerau un serviciu important să publice opinii diverse, dar că astăzi, datorită internetului, cititorii pot accesa o varietate mult mai mare de puncte de vedere. Prin urmare, nu vede nicio problemă ca opiniile care contravin noii sale politici editoriale să nu mai apară în paginile celebrei publicații.
În mesajul său, Jeff Bezos a punctat că este „din America și pentru America” și că este mândru de acest lucru, subliniind că succesul țării sale a fost posibil datorită libertății economice și de gândire, care stimulează inovația și prosperitatea.
Pe lângă demisia șefei secțiunii de opinii a ziarului, imixtiunea patronului în politica editorială nu a fost privită cu ochi buni nici de unii jurnaliști ai publicației. Reporterul Jeff Stein, care acoperă domeniul economic, a criticat schimbările și a amenințat că va demisiona dacă va simți vreo presiune asupra activității sale de jurnalist.
Aceste modificări vin să îi sprijine pe noii săi prieteni, Donald Trump și soția lui, Melania. Ele fac parte dintr-o serie de decizii controversate luate de miliardar în ultimii ani, inclusiv renunțarea la susținerea publică a Kamalei Harris în alegerile prezidențiale. Respectiva decizie a dus la pierderea a 250.000 de abonați și a provocat demisia unor membri din consiliul editorial al publicației.
Pe de altă parte, modificările de la Washington Post sunt parte dintr-un context mai larg al confruntărilor dintre Donald Trump și mass-media critică la adresa sa. De altfel, președintele american a intentat mai multe procese de defăimare împotriva unor instituții media.
Jeff Bezos a decis să îl susțină pe prietenul său de la Casa Albă, redifuzând show-ul care l-a făcut celebru. Emisiunea „The Apprentice”, reality show-ul care l-a făcut pe Donald Trump un nume cunoscut în întreaga Americă, a început să fie redifuzată cu succes pe platforma de streaming Prime Video (care aparține de Amazon) pe 11 martie 2025.
Primul sezon, disponibil pe platformă de luni, a ajuns rapid pe locul șase în clasamentul celor mai vizionate producții din Statele Unite. Amintim că „The Apprentice” a fost un show cu un rol semnificativ în cariera politică a lui Trump, devenind un fenomen de televiziune în anii 2000. Săptămânal, canalul de streaming va adăuga câte un sezon, până la epuizarea lor.
Într-o declarație emisă de grupul Prime Video, Donald Trump a salutat redifuzarea emisiunii.
„Aștept cu nerăbdare să urmăresc emisiunea – amintiri minunate și multă distracție, dar, mai presus de toate, a fost o experiență care ne-a învățat pe toți multe!”, a punctat președintele american.
De asemenea, acesta s-a declarat mândru de succesul emisiunii sale care a schimbat fața televiziunii din acea perioadă. Conform scenariului, în fiecare sezon al show-ului, zece concurenți se întreceau pentru un loc în cadrul uneia dintre companiile imobiliare ale lui Trump, câștigătorii obținând un contract pe un an în valoare de 250.000 de dolari.
Relațiile dintre Donald Trump și fondatorul Amazon, Jeff Bezos, au devenit tot mai vizibile în ultimele luni. De altfel, inclusiv la ceremonia de investire, Trump s-a asigurat că noul său prieten puternic pe piața media are loc în primul rând la Capitol Hill. Mai mult, Amazon a anunțat un nou documentar despre prima doamnă, Melania Trump. Asta după ce cartea acesteia a fost disponibilă încă de la lansare pe celebra platformă de comerț online.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook