Mihai Gâdea, îngenuncheat de durere după pierderea celei mai importante persoane. „A fost nordul nostru pe busolă”
Mihai Gâdea traversează cel mai dificil moment al existenței sale. Și-a pierdut mama, cea mai importantă ființă din viață, pe care o consideră reperul moral și spiritual care i-a ghidat fiecare pas în carieră și în viața personală.
Într-o confesiune rară și plină de demnitate, Mihai Gâdea a descris-o pe mama sa ca fiind „stânca” familiei, un izvor nesfârșit de dragoste pentru el și cele trei surori ale sale: Alina, Dana și Emi.
„Dragii mei, îmi este foarte greu să vă anunț că, în urmă cu puține ore, mama mea a plecat dintre noi”, și-a început Mihai Gâdea mesajul emoționant. Pentru jurnalist, mama nu a fost doar un părinte, ci un simbol al rezilienței, „stânca noastră, căldura noastră și izvorul nesfârșit de iubire și înțelegere pentru tot ceea ce este cu adevărat important în viață”.
„A fost o mamă desăvârșită, plină de dragoste, răbdare și credință. De aceea, pentru noi a fost atât de greu să înțelegem suferința prin care a trecut. Mama a fost cea mai bună mamă, cea mai bună bunică și nordul nostru pe busolă, reperul nostru sigur în toate”, a adăugat acesta, făcând referire la lupta lungă și chinuitoare pe care femeia a dus-o cu o boală necruțătoare.
În ciuda durerii, discursul jurnalistului a rămas ancorat în valorile creștine care i-au definit familia. Mihai Gâdea a subliniat că, deși despărțirea este dureroasă, convingerea sa religioasă îi oferă liniștea necesară pentru a merge mai departe.
„Credința noastră rămâne neclintită în Mântuitorul Isus Hristos. În aceste momente grele, suntem liniștiți de convingerea că ea se odihnește acum în brațele Lui”, a scris jurnalistul Mihai Gâdea.
Suferința familiei Gâdea nu a început recent. În ultimii ani, realizatorul TV a purtat în suflet povara bolii mamei sale, un subiect pe care l-a abordat rareori, dar cu o sinceritate debordantă atunci când a făcut-o. Anul trecut, într-o ediție specială, acesta a vorbit despre cum încercările vieții pot testa limitele umane.
„Uneori ne mai trece și prin dificultăți, ne trece și prin valea umbrei morții. Această perioadă este una extrem de dificilă pentru mine. Mama mea este foarte grav bolnavă. Dacă Dumnezeu nu m-ar fi ținut în brațe pe mine, pe familia mea, pe mama, poți să ajungi să îți pierzi nu doar credința, ci și sufletul”, a mărturisit Mihai Gâdea atunci.

Această perioadă de „umbră” a transformat sărbătorile și momentele de bucurie în perioade de reflecție amară. Zilele de 8 martie din ultimii ani au fost pentru Mihai Gâdea momente de rugăciune intensă și de teamă, în timp ce restul lumii celebra primăvara.
Totuși, anul acesta, de Ziua Femeii, jurnalistul a ales să privească spre viitor cu recunoștință, mulțumind Divinității pentru fiecare clipă suplimentară petrecută alături de „cea mai bună mamă din lume”.
Mihai Gâdea a anunțat că toți cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu mamei sale sunt așteptați joi, 2 aprilie, începând cu ora 13:00, la Biserica Adventistă Labirint din București. Este locul unde comunitatea și apropiații se vor reuni pentru a celebra o viață trăită în slujba iubirii și a credinței.
„Îi așteptăm cu iubirea pe care mama ne-a învățat să o păstrăm chiar și în cele mai grele momente. Iar pe cei care nu pot ajunge, îi rugăm să ne poarte în gând și în rugăciune. (…) În numele surorilor mele, al tuturor nepoților și al tatălui nostru, vă mulțumim din inimă pentru toate mesajele pline de căldură și iubire primite în aceste ore. (…)
Să rămânem ancorați în această speranță: ne vom revedea curând, așa cum ne-a promis bunul nostru Mântuitor și așa cum mama ne-a învățat în fiecare seară: Iată, Eu vin curând. Și în ziua aceea, ne vom regăsi cu toții în lumină, în glorie și în mărire”, a mai spus Mihai Gâdea.
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook