Doritorii pot să solicite înscrierea în cadrul centrelor militare până pe data de 16 iunie.
Campania de recrutare și selecție pentru cele 4859 de posturi de soldați și gradați profesioniști are loc între 2 mai – 16 iunie, anunță Ministerul Apărării Naționale. Prin această recrutare se dorește creșterea efectivelor armatei cu militari profesioniști și soldați, pentru apărarea integrității statului, dar și pentru a ajuta în cazul evenimentelor cu impact major asupra României.
Perioada maximă de instruire este de 15 săptămâni
„Perioada maximă de instruire pentru candidaţii care nu au stagiu militar satisfăcut este de 15 săptămâni. Deci ea durează 11 la 15 săptămâni pentru cei care nu au stagiul militar satisfăcut.
Iar pentru cei care au stagiul militar satisfăcut, 6 la 10 săptămâni, în funcţie de specialitatea pe care o aleg”. Vârsta minimă a recruților este de 18 ani împliniţi la data începerii programului de instruire şi cel mult 45 de ani împliniţi la data finalizării programului de instruire.
„Salariul net este cuprins între 2.022 de lei şi 4.135 de lei pentru categoria de personal soldat gradat profesionist”
Campania actuală de recrutare vizează 15 specialităţi militare, printre care comunicare şi informatică, auto, forţe pentru operaţii speciale, infanterie. (…) Această informaţie este publică, o găsiţi pe site-ul Ministerului Apărării Naţionale. Vorbim de venituri nete în funcţie de vechimea în carieră, specialitatea militară.
Salariul net este cuprins între 2.022 de lei şi 4.135 de lei pentru categoria de personal soldat gradat profesionist”, a declarat locotenent-colonel Claudiu Panait, comandantul Centrului Militar Zonal Sector 5 din Bucureşti pentru Radio România. Chiar dacă salariile nu sunt atât de mari pe cât ar spera românii, Claudiu Panait spune că militarii au oportunități să promoveze în grad.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook