Simona Ionescu / Redactor Șef

Ministerul Educației a dat vestea: Câți bani primesc elevii! În plus, se acordă o nouă bursă

Ministerul Educației a dat vestea: Câți bani primesc elevii! În plus, se acordă o nouă bursă
Potrivit informațiilor oferite de Ministerul Educației, a fost avizat proiectul de HG privind acordarea de stimulente financiare pentru 558 de absolvenți de gimnaziu și liceu,

Condiția ca absolvenții de gimnaziu și liceu să primească burse este să aibă media 10 la examenele naționale din sesiunea iunie-iulie, spune Ministerul Educației.

Proiectul care le aduce bucurie absolvenților de gimnaziu și liceu a fost avizat, spune Ministerul Educației, în Comisia de dialog social. Astfel, copiii care au luat media 10 la bacalaureat vor primi 5000 de lei, iar cei care au luat media 10 la evaluarea națională se vor bucura de 2000 de lei. Sumele se alocă din bugetul aprobat pe anul 2023 Ministerului Educației.

Anul acesta au luat nota 10 la bacalaureat 92 de elevi

Potrivit cifrelor oficiale de la această instituție, anul acesta au luat 10 la bacalaureat un număr de 92 de elevi, după cum urmează: 78 la examenul național de bacalaureat și 14 la examenul de bacalaureat german, sesiunea iunie-iulie 2023. De asemenea, un număr de 466 care au terminat clasa a VIII-a au avut media 10 la evaluarea națională.

Stimulentele financiare vor fi aprobate prin ordin de ministru

Lista nominala a beneficiarilor si modalitatea de acordare a stimulentelor financiare vor fi aprobate prin ordin de ministru.

Burse mari pentru elevi

Potrivit Ministerului Educației, „recunoașterea și stimularea înaltei performanțe obtinuțe de absolvenți la evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat au impact asupra statutului socio-profesional al celor implicați. Sporind interesul pentru educație, cultură și cercetare în contextul construirii unei societăți bazate pe cunoaștere. Indirect, contribuie la păstrarea resursei umane de valoare în interiorul țării”.

Cine va primi 3000 de lei

Pe de altă parte, din toamnă, olimpicii internaționali vor primi burse de până la 3000 de lei/lună. La rândul lor, elevii din preuniversitar vor primi din toamnă burse mai mari, sumele fiind între 300 și 3.000 de lei pe lună, spune Edupedu. Bursa de merit o vor primi minimum 30% din elevii din fiecare clasă de liceu și gimnaziu și se ridică la 450 de lei/lună. Elevii din medii defavorizate, grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale vor primi 3000 de lei/lună.

Elevii care frecventează învățământul tehnologic care se încadrează în specializările și condițiile stabilite prin metodologia-cadru, vor primi o bursă de 300 de lei/lună. Potrivit Edupedu, elevii cu bursă tehnologică și socială care ocupă locul I la un concurs internațional ar putea primi 3.600 de lei lunar.

Câți bani iau olimpicii

Olimpicii internaționali care participă la olimpiadele școlare internaționale, respectiv la campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român și se clasează pe primul loc vor primi 3.000 de lei lunar.

Suma de 2250 de lei vor avea cei care au ocupat locul II și 1500 de lei/lună le va intra în buzunar celor care au luat locul III. Elevii care iau mențiune vor primi 750 lei/lună. Și mamele minore sunt ajutate, ele încasând lunar 700 de lei. Vor beneficia de acest ajutor elevii din învățământul preuniversitar care învață la zi. Bursa se pierde dacă elevii nu are media 10 la purtare.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre