Ministrul Daniel David a vorbit despre salariile profesorilor, restructurările care se vor face în Ministerul Educației, modificările din programa materiilor, masa gratuită pe care o primesc elevii, precum și despre mult-discutata lecție de educație sexuală introdusă în școli.
Ce se întâmplă în 2024 cu salariile profesorilor
Reporter: Cătălina Mănoiu (Antena 3): Domnule ministru, ce se întâmplă cu salariile profesorilor? Știm că toate au fost înghețate, însă am văzut că sindicatele au cerut să se revină asupra deciziei. Există vreo posibilitate ca salariile să fie majorate, cel puțin ale debutanților?
Daniel David: În acest moment, conform ordonanței pe care o cunoașteți, nu. Ce se va întâmpla pe parcursul anului vom vedea. Premierul a declarat, în timpul întâlnirilor cu partenerii de dialog social că este conștient de promisiunile făcute educației, iar în condițiile în care componentele economico-financiare vor funcționa mai bine pe parcursul anului, știe că trebuie să le onoreze. Asta pot să spun în acest moment.
Reporter: Se vorbește, de asemenea, de mai mulți ani despre evaluarea profesorilor și acordarea unor salarii în funcție de anumite criterii de performanță. Au avansat aceste negocieri? Aveți în plan modificări legislative?
Daniel David: Lucrurile stau în felul următor când vom discuta legea salarizării unitare va trebui să discutăm, sigur, salariul de bază pentru cei din zona educației și zona cercetării. Așa cum am spus, din punctul meu de vedere, discuţia trebuie să pornească de la ce dorim noi ca societate de la aceste domenii și să pornim de la acele salarii de bază care să onoreze aceste roluri sociale și, în același timp, de la nevoile pe care le avem, fiindcă în acest moment să știți că avem probleme majore în zona educației, mai ales în zona profesorilor de științe, mai ales prin prisma faptului că foarte mulți absolvenți buni de învățământ superior nu mai aleg ca primă carieră zona preuniversitară. Dar, așa cum am spus, indicatorii de performanță, despre care tot vorbim, îi văd legați mai degrabă de diferențierea veniturilor, nu a salariului de bază. Salariul de bază trebuie să fie legat, cum se întâmplă peste tot în sistemul public, de o serie de standarde minimale, iar peste salariul de bază, prin indicatori de performanță, să putem să îi susținem mai bine pe cei care efectiv sunt mai performanți.
Vor urma restructurări în Ministerul Educației
Reporter: Domnule ministru, vor fi restructurări în cadrul Ministerului Educației?
Daniel David: Inevitabil, dar nu vă pot da în acest moment detalii legate de rezultatul final. Vor fi restructurări și prin faptul că Ministerul Educației trebuie să preia fostul Minister al Cercetării, Dezvoltării, Inovării, astfel încât pentru mine este foarte important să nu avem structuri, direcții, oameni care se suprapun, care fac același lucru. Deci, da, vor fi astfel de restructurări.
Reporter: Cum se vor face aceste restructurări? Cu siguranță, sunt mulți oameni care au câștigat locul de muncă prin concurs.
Daniel David: Da, da, se vor face restructurări, dar n-am spus că restructurile înseamnă că dai oameni afară; înseamnă pur și simplu că ai de combinat structuri din două ministere, și ceea ce trebuie să faci este să eviți suprapuneri. Asta nu înseamnă că oamenii nu pot să-și asume alte activități, dar nu poţi să ai oameni care fac exact același lucru venind din două ministere diferite într-un nou minister.
Reporter: Ministerul pe care îl conduceți ce reducere trebuie să facă?
Daniel David: Nu trebuie să facă nicio reducere impusă de cineva printr-un ordin. Ministerul va face acele modificări pe care trebuie să le facă pentru a funcționa eficient.
Reporter: Numărul de angajați va rămâne același?
Daniel David: Deocamdată lucrăm la noua organigramă. În principiu da, dar repet, nu vă pot da un răspuns final până când nu ajungem la structurile finale. Încă ministerul nu are noua organizare.
Masa caldă pentru elevi
Daniel David: Așa cum știți, programul național „Masă sănătoasă” continuă programul de anul trecut. Este un program important. Practic cred că este prima hotărâre inițiată de Ministerul Educației. Efectiv îl văd ca un mecanism fundamental. Vă spun de ce: nu doar din punct de vedere social. Eu îl văd și un mecanism psiho-educațional, pentru că avem o problemă majoră legată de abandonul școlar, iar toate studiile de specialitate arată că și această componentă socială are un rol fundamental în a preveni și a controla abandonul școlar. Ținta este sigur ca în 2029 să ajungem să putem oferi masa sănătoasă pentru toți beneficiarii primari. Deocamdată mergem cu acest număr, peste 500.000 de beneficiari.
În curând vom veni și cu o altă hotărâre de guvern pentru a detalia concret unitățile administrativ-teritoriale și unitățile școlare care vor beneficia de acest program, dar ideea este să continuăm practic în acele unități pe care le-am avut și în anul trecut.
Vor fi schimbări de materii, ce se întâmplă cu educația sexuală?
Reporter: Ce materii noi vor fi adăugate în planurile-cadru?
Daniel David: Cu siguranță când le voi pune în consultare publică și chiar o dezbatere națională dar, atenție: ideea pe care am comunicat-o, știți foarte bine, a fost că eu nu sunt adeptul de a avea noi discipline și noi materii. Sunt adeptul de a avea teme noi, care să reflecte dinamica societății, că totuşi societatea se schimbă, apar probleme noi, ai nevoie de teme noi, dar le-aș vedea mai degrabă de cele mai multe ori integrate în disciplinele clasice, nu să dezvoltăm noi discipline, că după aceea tot noi venim și ne plângem că avem prea multe discipline și copiii nu reușesc să fac față.
Reporter: Educația sexuală ar putea să fie adăugată?
Daniel David: Există educația pentru sănătate, iar în cadrul educației pentru sănătate și această temă poate fi abordată, dar o văd abordată în disciplinele clasice, de ce nu, de biologie, de exemplu și foarte important: orice conținuturi trebuie să fie conținuturi focalizate pe competențe. Voi fi foarte atent la acest lucru, fără ingerințe ideologice și fără abordări extremist-religioase. Trebuie să ne focalizăm pe cunoaștere și competențe.
În luna mai voi prezenta un diagnostic al întregului sistem, în care aspectele majore legate de blocarea unor posturi pe o perioadă prea lungă de timp, modul de organizare a trecerii din clasa a IV-a în clasa a V-a, examenul național din clasa a VIII-a vor fi toate problematizate pentru a găsi cele mai bune practici europene. Atât vă pot spune în acest moment.
Reporter: Deci am putea vedea modificări legislative în acest sens?
Daniel David: Am putea vedea, în urma acelui diagnostic din luna mai.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
- Poliția, legată de mâini. Locul în care nu le pot face nimic șoferilor
- Evaluarea națională se schimbă, dar nu se știe cum. Gafă a ministrului Educației
- Vremea o ia razna! Director ANM: „Nu s-a mai întâmplat aşa ceva de când există măsurători!”
- Cum va fi vremea în februarie 2025? Șefa ANM vine cu prognoza actualizată
- Obligatoriu pentru cei care retrag bani cash de la bancomat. Toată lumea trebuie să verifice
- Se dau 1500 de lei ajutor de la stat pentru motorină sau benzină! Trebuie să completezi o cerere ca să te î...
- Acuzații de spionaj la nivel înalt! Cine a fost „Șeicul”, activistul recrutat pentru a da informații despre...
- Ultima apariție a Ronei Hartner. Își pregătise deja locul de veci
- Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
- Uimitor! De ce au nucile formă de creier? Îți păstrează mintea tânără și activă!
- 4 Februarie, ziua care rescrie destinele. Venus în Berbec + Jupiter iese din retrograd. Ni se ...