Mircea Badea nu mai are timp să prezinte ”făpturi” și filmulețe haioase, pe care le vor admiratorii săi. El a povestit miercuri, 17 iunie, în emisiunea ”În gura presei” că a fost din nou oprit în trafic de către polițiști, ”pentru a 70-a oară” în ultimele două luni.
Simpaticul realizator tv Mircea Badea a povestit, miercuri seară, experiența avută cu o noapte înainte, după ce a fost oprit de Poliție.
”Eu azi noapte mergeam acasă. Desigur că pe Moșilor, două mașini de poliție, cu șase polițiști, stăteau în afara mașinii și socializau. Unul dintre ei are senzația că am comis eu ceva, după 1 noaptea, mă trage pe dreapta. Am tras frumos unde mi-a spus domnul polițist și am deschis geamul atât cât să ne auzim. S-a mirat că nu am deschis geamul, nu a zis nimic. Și zice: «Actele». Iau buletinul și permisul și le lipesc pe geam, ca de obicei. Și el zice: «Nu, dați-le încoace!». Și eu zic: «Nu vă dau nimic. Cum să vă dau? Absolut nu! Se văd destul de bine așa!»”, a povestit Mircea Badea.
În cele din urmă, polițistul l-a lăsat să plece, dar Mircea Badea a povestit pățania și la Radio ZU, apoi l-a sunat pe secretarul de stat Raed Arafat ca să afle dintr-o sursă credibilă dacă masca era obligatorie pentru polițist. Surpriza a fost majoră. ”Păi, este în aer liber”, a spus demnitarul. Din acest moment, Mircea Badea s-a înfuriat: de ce polițiștii, miniștri și premierul nu poartă mască sau mănuși, iar românul de rând suportă reguli stricte în starea de alertă.
Avertismentul lui Mircea Badea
Realizatorul a vorbit despre faptul că polițiștii, în ciuda faptului că sunt considerați eroii din linia întâi, sunt primii care nu respectă măsurile de igienă și distanțare socială și pot fi printre principalii transmițători ai coronavirusului.
”Le fac plângere penală pentru zădărnicirea combaterii răspândirii bolilor. Ceea ce fac polițiștii din România acum, pentru că nu există un ordin și cu norme de aplicare, se numește zădărnicirea combaterii răspândirii bolilor”, a spus MIrcea Badea în emisiunea ”În gura presei”, de miercuri, 17 iunie. Sursa și foto: antena3.ro
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook