Mircea Badea, contre cu Dana Budeanu din cauza femeii ucisă de câini – Replici dure

Mircea Badea are altă părere privind motivul pentru care femeia a fost în același loc, după ce anul trecut, a scăpat cu viață ca prin urechile acului, fiind mușcată de patrupede.

Prezentatorul susține că există doar două motive pentru care Ana, femeia decedată, s-ar fi dus să alerge la Lacul Morii. Pe de altă parte, el o contrazice pe Dana Budeanu care, nu cu mult timp în urmă a declarat că “Frica nu există! Frica este o stare care ne este indusă de când suntem foarte mici!”.

„Doamna Ana înțeleg că lucra și pentru Primăria Capitalei. Anul trecut, alergând prin aceeași zonă, a fost atacată de câini, apoi a ajuns la spital și a fost băgată direct în operație. Când am auzit așa ceva, mi s-a blocat creierul. Dânsa a mai fost o dată în aceeași situația, dar atunci a supraviețuit.

“Aici există doar două posibilități”

Cum de s-a dus, după un an de la atacul câinilor și după ce a ajuns la spital, în același loc unde a mai fost mușcată? Aici există doar două posibilități. Fie i s-a spus că s-a rezolvat cazul și că acolo nu mai este picior de câine periculos, fie – după cum spuneau prietenii doamnei – voia să-și învingă fricile.

E o întrebare corectă: de ce s-a mai dus a doua oară în locul în care a fost mușcată de câini? Iar prietenii ei spun că voia să-și învingă fricile. Dumneavoastră ați mai auzit așa ceva? Dacă prietenii ei nu mint, întrebarea este foarte corectă: ce a mai căutat acolo a doua oară? Acolo nu era vorba de învins fricile, era vorba de învins o haită de câini. Fricile ți le învingi, dar cu haita cum faci? Pe haită o învingi și pe ea? Este halucinant ce aud.

“Este și discursul absolut debil cu privire la frică al Danei Budeanu”

Sunt absolut sătul să aud discursul absolut debil din societate cu privire la frică. Este și discursul absolut debil cu privire la frică al Danei Budeanu. Frica există. Și este bine că există frică în doze rezonabile. Frica există la om din motive corecte și anume păstrează viața, sănătatea și integritatea.

Frica te păzește de multe nenorociri. Dacă frica ajunge să te consume este altă discuție. Dar frica este bună la om pentru că frica ți-o mai poți învinge, dar haita de câini nu. Și mori”, a zis Mircea Badea la Antena 3.

“Întotdeauna trebuie să fie un tătuc care să te apere inclusiv de tine însuți”

Pe de altă parte, Mircea Badea a afirmat că trebuie să fim responsabili pentru propria persoană, nu să căutăm pe cineva să ne apere. „Este deranjant, la nivel strict mental, completa eliberare de responsabilitate personală în orice ar face un cetățean. Indiferent ce alege un om să facă, el nu este responsabil, ați observat acest lucru?

Asta auzim mereu: că responsabil trebuie să fie întotdeauna Guvernul, primarul, în general o entitate, o structură, o persoană, altcineva decât persoana în cauză. Nu există responsabilitate personală și așa este nu doar în România, ci peste tot. Întotdeauna trebuie să fie un tătuc care să te apere inclusiv de tine însuți.

“Numai tu ești responsabil pentru tine”

Să-ți confrunți fricile, în principiu, este bine. Să faci ce a făcut doamna, nu cred că este bine. Cum s-a ajuns ca omul modern să fie considerat perfect iresponsabil? Am pus aceeași întrebare și la cazul Colectiv când se presupune că Piedone trebuia să stea în ușa speluncii ăleia, în care eu nu aș fi intrat, și să zică: „nu intrați aici că s-ar putea să fie probleme”.

Sau Ponta trebuia să stea în ușă. Mă mir că nu este de vină Ponta și aici. Numai tu ești responsabil pentru tine. Este cea mai deșteaptă zicere pe care am auzit-o. Prima dată când această doamnă a mers acolo este de înțeles, dar dânsa a ales, conform mărturiilor, să-și confrunte fricile și să mai meargă acolo iar”, a spus Mircea Badea.

Ce vrea să-l învețe pe fiul său

Nu în ultimul rând, Mircea Badea spune că face tot ce poate să-și învețe copilul cum să traverseze așa cum scrie la carte la semafor, să nu o ia la fugă, pentru că trecerea de pietoni nu e propria sufragerie. „Unul dintre lucrurile pe care vreau să-l învețe fiul meu de la mine este cum să traverseze corect strada.

Mi se pare esențial. Stimați cetățeni, se traversează mizerabil pe trecerea de pietoni. Dacă se întâmplă o tragedie, discursul este „domnule… era pe trecerea de pietoni”. Patru din cinci traversări pe trecerea de pietoni sunt complet debile. Oamenii se prăbușesc pe trecerea de pietoni. O iau la fugă pe trecerea de pietoni. Fac tot felul de lucruri care nu se fac. Trecerea de pietoni nu este sufragerie.

Iar replica „e dreptul meu să trec pe trecerea de pietoni” este atât de simplistă încât devine ineptă, deși este corectă. Și dacă mori cu dreptul tău în brațe este bine? Eu cred că nu. Mi se pare esențial să-l învăț pe fiul meu să traverseze corect. Niciodată nu traversezi ca și când ești la tine în sufragerie”, a mai spus prezentatorul.

“De bunătate a murit Ana, să știți”

De ce s-a întors Ana în același loc? Ce a fost în sufletul ei? La aceste întrebări, a răspuns duhovnicul femeii mușcate de câini, preotul Crin-Triandafil Theodorescu. Și-mi plăcuse mult felul ei de-a aluneca deasupra lucrurilor, puțin absentă, luând din ele porția de frumos și de bine, că-n orice urât e și-un pic sau doi de dumnezeiere, și ea îl vedea acolo, fericită. Asta conta pentru ea, picul ăla. Picul. (…)

Că de bunătate a murit Ana, să știți. Mâncam plăcinte pe terasa casei parohiale, în materie de ecosisteme ea-mi era duhovnic și-i zic cu dezgust, Ana, nu mai scăpăm de gunoaie, e plină țara de mizerii, și se întoarce spre mine zâmbind spre ceva ce nu se vedea.

Și zice lasă, părinte, că o să ne scape Mihai și Vlad, important e să-i învățăm să facă asta! Așa era Ana, și aici ni se lipiseră inimile, ca ale lui Saul și-a lui Ionathan, că amândoi eram proști de creduli, niște visători fără argumente. (…)

“Nu aveam de gând să scriu despre Ana Oros Daraban. Doream să tac înfipt în rugăciunile mele”

Ana a murit din prea multă bunătate. Că trebuie să fii bun pe dinafară, bun cu reflux ca să crezi că răul de acum o jumătate de an va fi îndreptat pentru că l-ai rostit pe numele lui urât. Bun trebuie să fii să crezi în oameni, în partea lor luminoasă, făcându-te că nu vezi căderile lor, mișeliile cu gust de cenușă.

Că de-aia a murit Ana, din prea multă bunătate, și din convingerea ei nestrămutată că dacă cineva i-a spus ”liber” își poate da drumul în coardă liniștită, că nodul e sigur, că dulăii ăia vor fi îndepărtați, că binele învinge. Că o fi apa plină de gunoaie, dar Mihai și Vlad, copiii noștri, o să îndrepte ei lumea asta, dacă noi nu vom fi fost în stare. Nu aveam de gând să scriu despre Ana Oros Daraban.

Doream să tac înfipt în rugăciunile mele, să mai citesc o dată sutele noastre de mesaje și pe urmă să șterg totul, așteptând Învierea. Dar m-am trezit cu o întrebare în privat, ”părinte, e ceva ce nu înțeleg, dacă o mușcaseră câinii acolo, cu ce putere a putut ea să se întoarcă să alerge tot acolo, ca și cum nu s-ar fi întâmplat asta? Ce fel de om era Ana?”