Simona Ionescu / Redactor Șef

Misha a ținut secretul acesta o lună. Ce declarație i-a făcut Connect-R!

Misha a ținut secretul acesta o lună. Ce declarație i-a făcut Connect-R!
La cât e de frumoasă, era și păcat să nu facă asta. Misha, fosta soție a lui Connect-R a luat o decizie radicală. Timp de o lună a ținut-o secretă.

După o lună de mers la sală, ridicat greutăți și făcut exerciții cardio, Misha s-a prezentat  fanilor în toată splendoarea. Corpul ei prinde un nou contur, se rafinează. A lucrat intens. Aceasta mărturisește că a avut patru antrenamente săptămânal. Dar, ceea ce a contat mai ales, a fost felul în care s-a alimentat.

„După o lună de alimentație corectă, și doar PATRU antrenamente, corpul meu începe să capete o formă frumoasă!, a menționat Misha în dreptul imaginii sale de pe Instagram.

Fanii i-au transmis artistei toate gândurile lor: „Cea mai sexi și frumoasa femeie din RO. 🔝🖤😍”, „Dar mereu arăți superb 🙂👌👌👌așa suflet așa corp 👍”, „Frumoasă!😘💕💕💕💕💕💕”, „Pfoaaa 😍😍”, sunt câteva dintre comentarii.

Cântăreața e dintre cele mai apreciate vedete din România. Artista nu a avut dintotdeauna un trup perfect sculptat, din contra, ca majoritatea femeilor, a avut probleme cu greutatea. Mai exact, cu kilogramele în exces.  Acum, frumoasa mămică își pregătește trupul de sirenă. Pentru a atinge forma perfectă, Misha a apelat la unul din cei mai bine cotați specialiști în domeniu:  Michelle Nedelecu e expert nutriționist și personal coach, mamă de trei copii.


Iată ce au ajuns să facă în public Vulpița și Viorel

Cum a fost salvată fetița care a naufragiat pe unicornul gonflabil


Misha și Connect-R conectați pe viață

Deși ea și Connect-R au divorțat, cei doi au rămas în relații foarte bune. Separarea s-a pronunțat în urmă cu patru ani, în secret. Cei doi au rămas în relații cordiale, ei având o fiică. De altfel, artistul i-a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare Mishei, în care îi mulțumește pentru felul în care știe să fie mamă.

”Mamă ești atunci când reușești să-ți dai seama că, copilul tău are nevoie de tine mai mult decât ai tu nevoie de tine. Mamă înseamnă să ai timpanele pregătite pentru a suporta țipetele copilului tău, atunci când urletul e singurul vocabular pe care copilul tău îl cunoaște. Mamă înseamnă să renunți, bineînțeles provizoriu la cariera ta, la facultate, la iesirile în club, la tot felul de distracții de fetițe. Și să stai seara să-ți adormi copilul. (…) Mulțumesc, Misha, pentru că ești mamă, pentru că ești îngerul copilului nostru.”, a scris artistul pe rețelele de socializare.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre