Dincolo de scenă, Ioana Ginghină e o mamă care ar face orice pentru copilul său. Iată ce a pus la cale pentru aniversarea fiicei.
Misiune îndeplinită pentru Ioana Ginghină. „Abia așteptăm să-l luăm acasă…”
Fiica Ioanei Ginghină va împlini 14 ani, iar mama și iubitul acesteia i-au pregătit o surpriză de proporții. Toată lumea a petrecut în Grecia, vineri, 12 august, iar pe 21 august adolescenta va mai avea parte de o petrecere alături de colegii ei. Cât privește cadoul, de data asta Ioana a cedat marii dorințe a fetiței și va primi un pui de golden retriever așa cum și-a dorit.
„Și-l dorește de foarte mult timp, așa că familia noastră de animale se mărește iar”
„Da, sărbătorim în Grecia, chiar vineri pe 12 August. Lăsăm plaja și fugim până în Kavala, iar pe 21 august vom sărbători și cu colegii ei. Cu tatăl ei cel mai probabil că se va vedea cum ne întoarcem. Nu cred că va aștepta până pe 21.
Cât despre cadou, avem deja un super cadou pentru ea. Un nou membru al familiei, un pui de Golden Retriever pe care și l-a ales înainte de plecare și pe care abia așteptăm să-l luăm acasa când ne întoarcem. Și-l dorește de foarte mult timp, așa că familia noastră de animale se mărește iar”, a declarat Ioana Ginghină pentru Impact.
Cum a trecut Ioana peste divorțul de Alexandru Papadopol
Ioana Ginghină a fost căsătorită cu actorul Alexandru Papadopol, însă cei doi au divorțat. Actrița spune că a făcut mult timp terapie pentru a intra fără probleme în noua relație. Nu întâmplator am făcut un an și jumătate de terapie. „Mi-am dorit să intru în noua mea viața fără bagaje din trecut.
M-am schimbat foarte mult ca om în tot acest timp. Am înțeles că iubirea, bunătatea, fericirea nu sunt pe barter. Nu dai doar dacă primesti, ci pur și simplu ești fericit și iubești fără limite. Știam asta, le tot citisem, dar nu le și practicam. Așa cum îi spun și Ruxandrei. Fă-i pe cei din jur să se îndrăgostească de tine. Acesta este marele secret. Când ești fericit, vesel și bun, toată lumea vrea să stea lângă tine”, a mărturisit în trecut vedeta.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook