Misteriosul oraș subteran. Are locuințe, grajduri, bucătării și o biserică în formă de cruce

Considerat cel mai mare oraș subteran excavat descoperit până în prezent, Derinkuyu din Cappadocia impresionează prin dimensiunile sale colosale și prin misterul care încă îl înconjoară.

Cu o adâncime de peste 85 de metri și 18 niveluri, specialiștii susțin că acest labirint subteran ar fi putut găzdui între 20.000 și 30.000 de oameni, împreună cu animalele și proviziile lor, pentru perioade îndelungate.

Cum a fost descoperit orașul subteran Derinkuyu

Cappadocia este o regiune istorică din Turcia, în Anatolia Centrală. Descoperirea orașului subteran Derinkuyu a fost pur și simplu întâmplătoare. În 1963, un localnic din Derinkuyu renova o cameră din casa sa tradițională de tip peșteră, tipică regiunii Cappadocia. Dărâmând un perete, a dat peste o încăpere necunoscută, care a dus la alta și apoi la o rețea vastă de tuneluri și camere.

Curios și intrigat, turcul a alertat autoritățile, iar arheologii au început să exploreze situl. Ceea ce au găsit a fost uluitor: un oraș subteran complet funcțional, cu locuințe, grajduri, bucătării, camere de depozitare, capele, școli, prese pentru vin și ulei și chiar o biserică în formă de cruce.

Originile orașului sunt învăluite în mister

Sistemul includea peste 15.000 de puțuri de ventilație, unele lungi de până la 55 de metri, care aduceau aer proaspăt până în cele mai adânci niveluri. Precum și fântâni care furnizau apă atât locuitorilor subterani, cât și celor de la suprafață.

Originile orașului sunt învăluite în mister. Se speculează că primele niveluri ar fi fost săpate de hitiți în jurul anului 1400 î.Hr., un popor antic care domina regiunea Anatoliei.

Orașul a fost adaptat de multe civilizații

Alți experți sugerează că frigienii, care au ocupat zona între secolele VIII și VII î.Hr., ar fi fost cei care au inițiat construcția, săpând în roca vulcanică moale (tuf) a Cappadociei. Această rocă, ușor de modelat cu unelte simple precum lopeți sau târnăcoape, dar care se întărește la contactul cu aerul, a făcut posibilă crearea unor astfel de structuri impresionante.

Există și voci care spun că orașul a fost inițial un adăpost împotriva iernii, ulterior transformat în fortăreață. Alții speculează legături cu legende antice, precum cea zoroastristă a lui Yima, care ar fi construit un oraș subteran pentru a-și salva poporul de o catastrofă.

De-a lungul timpului, orașul a fost extins și adaptat de alte civilizații, de la perși, romani și bizantini, la selgiucizi și creștini, fiecare folosindu-l ca refugiu împotriva invadatorilor.

Uși masive din piatră, unele cântărind peste 500 de kilograme

Derinkuyu a atins apogeul între secolele V și X d.Hr., când a devenit un bastion esențial în timpul războaielor arabo-bizantine (780-1180). Creștinii din regiune l-au folosit pentru a se ascunde de persecuții, extinzându-i tunelele și adăugând elemente precum capele și școli misionare.

Tunelele înguste și joase, proiectate intenționat astfel, obligau intrușii să avanseze aplecați și în șir indian, oferind un avantaj strategic apărătorilor. Uși masive din piatră, unele cântărind până la 500 de kilograme, puteau sigila nivelurile individual, protejând orașul de amenințări externe.

Un tunel lung de 8-9 kilometri leagă Derinkuyu de un alt oraș subteran din zonă, Kaymakli, sugerând o rețea subterană vastă care conecta multiple așezări ascunse.

Ultimii săi ocupanți, grecii capadocieni, l-au abandonat în 1923

Orașul a fost locuit aproape continuu timp de mii de ani, servind drept refugiu în diverse perioade tulburi, de la incursiunile mongole ale lui Timur în secolul XIV, până la persecuțiile suferite de creștinii capadocieni sub dominația otomană.

Ultimii săi ocupanți, grecii cappadocieni, l-au abandonat în 1923, în urma schimbului de populație dintre Grecia și Turcia după războiul greco-turc. Tunelurile au rămas uitate până la redescoperirea din 1963.

Atracție turistică majoră

Astăzi, Derinkuyu este o atracție turistică majoră, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO din 1985 ca parte a regiunii Cappadocia. Doar o porțiune – aproximativ 10% – este accesibilă publicului, restul fiind fie parțial prăbușit, fie încă în studiu.

Vizitatorii coboară prin scări abrupte și explorează un labirint întunecat, iluminat slab, unde pereții poartă urmele torțelor care ardeau cu secole în urmă. Misterul său continuă să fascineze, iar tunelele sale ascund probabil încă multe secrete nedescoperite.

Atenție! Experiența nu este pentru cei claustrofobi, întrucât spațiile strâmte și adâncimea pot fi copleșitoare.