De când Amza Pellea a plecat pe drumul fără întoarcere, Revelioanele nu mai sunt la fel. Să ne amintim de celebrul actor.
Ipoteză șocantă. Amza Pellea ar fi fost asasinat. Care a fost motivul
„Amza era mai mult decât un mare actor. Era un om de care fiecare dintre noi avea nevoie. El aducea în dulceaţa prieteniei un umăr solid, pe care te puteai sprijini în clipe grele, o înţelepciune care venea de departe, din străbuni. Era generos şi bun ca o pâine de la ţară, scăpărător de inteligenţă, plin de fantezie şi de farmec.
Sunt oameni care n-ar trebui să moară niciodată…”, spunea cu ani în urmă inegalabilul Radu Beligan. S-a stins din viață la doar 52 de ani, în dimineața zilei de 12 decembrie 1983. Era ora 7.25. La aceeași oră cele două ceasuri vechi din Casa Memorială a lui Amza de la Băilești s-au oprit pentru totdeauna.
De ce m-or iubi oamenii ăștia?
«A plecat din această lume foarte mirat că îl iubea lumea. Se uita după perdea la cozile din faţa casei. Cozi de necunoscuţi, care aşteptau să intre să-i spună: „Sănătate!”. Era mirat şi ne-a întrebat cu voce tare: „De ce m-or iubi oamenii ăştia? N-am făcut nimic pentru ei”. Aşa era Amza. Un munte de frumos şi de modestie. Un ocean de bun-simţ», a povestit la un moment dat Oana Pellea, fiica actorului.
Ucis de securitate?
După moartea lui Amza Pellea, au ieșit tot felul de zvonuri că acesta ar fi fost omorât de Securitate. Fanii actorului au spus la un moment dat că boala de care a suferit inegalabilul artist ar fi fost provocată de iradieri comandate. Se pare că totul a început după ce Amza ar fi ajuns mult mai popular chiar și decât Nicolae Ceaușescu.
Un lucru pe care fostul dictator n-a putut să-l suporte. Potrivit informațiilor oferite de Libertatea, alții spun că Amza Pellea l-ar fi deranjat grav pe Ceaușescu în urma unui spectacol. Aflat în rolul lui Nea Mărin, el ar fi pronunțat ”Leana lu` Zăpăcitul din capul statului”, în loc de ”Leana lu` Zăpăcitul din capul satului”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook