Simona Ionescu / Redactor Șef

Actrița Magda Catone Amza Pellea Catone și-a amintit cu drag despre perioada studenției, când celebrul actor Amza Pellea, care i-a fost profesor, invita doar fetele la cofetăria aflată la mezaninul Hotelului Intercontinental. A fost evocat și regretatul actor Bogdan Stanoevici, un „mascul” după care întorcea capul multe domnițe.

La o prăjitură cu marele Amza Pellea

Magda Catone Amza Pellea Catone, o actriță foarte iubită de români, a subliniat impactul lui Amza Pellea asupra formării sale artistice, descriindu-l ca pe un „povestitor excepțional” care îmbina lecțiile de actorie cu momente de viață reală.

Hotelul Intercontinental, un simbol al Bucureștiului, era în anii studenției un loc de elită, iar cofetăria de la mezanin oferea un refugiu dulce în mijlocul rigorilor academice. În acest loc își ducea Amza Pellea studentele, să le îndulceacă cu o prăjitură delicioasă.

Amintiri despre regretatul actor Bogdan Stanoevici

Întâlnirea fetelor era de multe ori „tulburată” de prezența unui alt actor talentat al României, regretatul Bogdan Stanovici, ale cărui glume erau întotdeauna bine primite de colegi.

„El ne invita și cofetăria era la mezaninul hotelului Intercontinental. Invita doar fetele, și când apărea și colegul nostru, Bogdan Stanoevici, Dumnezeu să-l odihnească, drăguțul de el, Amza spunea: Tu ce cauți aici, Bogdane? Păi, n-ați zis fetele? Vin și eu aici.

Pe vremea aia nu se cocheta cu gay și comportamentul ăsta… dacă el zicea că e fată noi râdeam de el… Dar Bogdan era ditamai bărbățoiul, ditamai masculul, așa că putea să facă orice glumă, să spună că e panteră sau muscă”, i-a povestit Magda Catone lui Horia Brenciu.

Amza Pellea s-a stins din viață la doar 53 de ani

Actrița Magda Catone, amintiri dulci cu Amza Pellea și cofetăria de la mezaninul hotelului Intercontinental
Bogdan Stanoevici a fost format ca actor de un monstru sacru al teatrului și filmului românesc, Amza Pellea. Sursă foto: libertatea

Considerat unul dintre cei mai talentați actori pe care i-a avut România, Amza Pellea s-a stins din viață la doar 53 de ani. Viciul care l-a ucis a fost fumatul.

,,Tatăl meu. Trăgea din țigară ca și când ar fi fost prima și ultima dată. Trăgea din țigară ca și cum știa că viața e scurtă și merită arsă și cheltuită…

Trăgea din țigară până la capăt, până ardea toată… cum și-a ars superb viața. Când a murit m-a rugat două lucruri: să am grijă de mama și să mă las de fumat”, a scris la un  moment dat pe rețeaua de socializare, fiica sa, Oana Pellea.

Magda Catone a povestit cu nostalgie despre perioada când Magda Catone era studentă și Amza Pellea îi invita pe fete la cofetăria din Intercontinental. Actrița Magda Catone descrie lecțiile de actorie ale lui Amza Pellea ca fiind excepționale, pline de viață și învățături prețioase. Întâlnirile la prăjituri cu profesorul său, Amza Pellea, au marcat profund cariera actriței Magda Catone și rămân printre amintirile ei cele mai dulci. Magda Catone, veste emoționantă în Joia Mare. „Se va întâmpla în iunie, nu știu unde, nu știu când”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre