Atât Margherita de la Clejani cât și cealaltă victimă a atacatorului îl vor avea în față pe bărbat.
Margherita de la Clejani trece prin momente grele. Va trebui să facă față unei situații extrem de complicate
Margherita de la Clejani va avea de trecut vineri printr-un moment greu. Și pentru că e o femeie puternică, va trebui să reziste atunci când îl va vedea în fața ei pe cel care a înjunghiat-o în piept. Alături de fiica Clejanilor, se va afla și cealaltă victimă. Magistrații au decis ca cele două victime să fie audiate, să-și spună povestea dar să ceară și daune.
Dispune începerea judecăţii în cauza înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti
„Constată competenţa materială şi teritorială a instanţei, legalitatea sesizării cu rechizitoriul nr. 7853/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti privind pe inculpatul Rădulescu Adrian, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
Dispune începerea judecăţii în cauza înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub numărul 51632/299/2022 privind pe inculpatul Rădulescu Adrian, cercetat în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe (persoana vătămată P. Mara Andreea şi persoana vătămată Manole Myriam Margareta).
Stabileşte termen de judecată la data de 09.12.2022, ora 09:00, sub rezerva rămânerii definitive a prezentei încheieri. Pentru primul termen de judecată se citează inculpatul şi persoanele vătămate”, au decis judecătorii.
Bărbatul le-a lovit cu bisturiul
Bărbatul nu a fost însă acuzat de tentativă de omor sau vătămare corporală, ci de „lovire sau alte violențe”. Din nefericire pentru Margherita și cealaltă femeie, e posibil ca atacatorul să scape și cu o amendă penală. Deși atunci când a fost atacată, artista a declarat: „nu am fost înţepată cu o lamă. Am fost înjunghiată, fraţilor, în zona inimii, de un bărbat pe care eu îl bănuiesc a fi criminal în serie pentru că nu sunt singura atacată şi care este încă în libertate!”.
Ce spune legea
„Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă”, se arată în lege.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook