Zilele acestea Adelina Pestrițu a trecut porin momente de groază. E teribil ce li se întâmplă ei și familiei sale, după cum veți vedea. Adelina Pestrițu şi Virgil Șteblea sunt împreună din anul 2017. Ei s-au căsătorit în vara lui 2019, după ce, cu un an mai devreme, a venit pe lume fetiţa lor Zenaida Maria.
Inițial, vedeta a vrut să o facă și pe micuța Zenaida influenceră de succes, însă s-a răzgândit pe parcurs, să nu o mai expună public atât de mult. Micuța este răsfățata familiei, iar părinții nu ezită să-i facă toate poftele.
„E foarte cuminte Zeni și e la grădiniță acum. Un copiil foarte vesel, are o gramda de prieteni”, a declarat Adelina, presei. Prezentă, la finele lunii iunie, la evenimetul „Race for the Cure”, Adelina Pestrițu a mărturisit că familia își dorește încă un copil.
„Noi ne gândim, într-adevăr, la al doilea copil, dar nu știm dacă va fi băiețel sau fetiță. Dacă Dumnezeu ne va da și un al doilea copil, noi de abia îl așteptăm! Acum rămâne de văzut ce va fi!”, a mărtusit Adelina pentru Click!.
Sperietură groaznică pentru Adelina Pestrițu
Zilele trecute, răsfățata familiei a primit jucării noi care au dat mari palpitații părinților. Adelina i-a cumpărat fiicei sale un set de walkie – talkie, care, însă, s-a dovedit că nu era deloc o jucărie sigură pentru copii. „Nu cred că e normal ca o jucărie pentru copii să prindă frecvență necunoscută și să se audă oameni vorbind”, a dezvăluit vedeta despre jucăriile care au ajuns, în final, la gunoi.
Asta, după o sperietură groaznică trasă de toți membrii familiei. Jucăriile funcționează pe o frecvență radio care le permite posesorilor să comunice la distanță. Însă, după cum s-a dovedit, interferează și cu alte frecvențe.
Fanii Adelinei Pestrițu au reacționat imediat: au pățit-o și ei, după cum au mărturisit. Vedeta a preluat postările cu experiențe negative și le-a distribuit, pentru a-i pune în gardă și pe alți părinți.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook