Simona Ionescu / Redactor Șef

Monica Gabor are băiat de aproape un an cu Mr. Pink. Chinezul a vrut să fie păstrat secretul

Monica Gabor are băiat de aproape un an cu Mr. Pink. Chinezul a vrut să fie păstrat secretul
Veste mare la început de an. Monica Gabor a devenit mamă pentru a doua oară, a născut un băiat. Micuțul, spun sursele, ar avea acum în jur de un an.

Irina Columbeanu are un frățior! Monica Gabor a născut un băiat cu aproape un an în urmă, spun sursele din anturajul fostei vedete de la Izvorani. Cel care a dorit ca totul să rămână un secret a fost chiar afaceristul Mr. Pink, tatăl copilului.

Secretul nașterii bebelușului Monicăi Gabor a fost păstrat la dorința lui Mr. Pink

Potrivit informațiilor oferite de Wowbiz, Monica Gabor este proaspătă mămică. Vedeta ar fi născut cu aproximativ un an în urmă, în mare secret, o frumusețe de băiat. Iar anul acesta, Crăciunul pentru fosta soție a lui Irinel Columbeanu a fost unul special, fiind sărbătorit în formulă completă, alături de noul membru al familiei, a aflat wowbiz.ro. 

Cum l-a cunoscut Monica pe Mr. Pink

După divorțul de Irinel Columbeanu, Monica Gabor s-a îndrăgostit de chinez, iar acesta i-a oferit viața de vis pe care și-o dorea, în Los Angeles.

Monica Gabor se spune că l-ar fi cunoscut pe afaceristul cu conturile doldora de bani într-un cerc de prieteni comuni. Chinezul ar fi fost atras de frumusețea și comportamentul fostei soții a lui Irinel Columbeanu și i s-au aprins imediat câlcâiele după ea.

Monica Gabor îl adoră pe fiul lui Mr. Pink dintr-o relație anterioară

Monica Gabor are băiat de aproape un an cu Mr. Pink. Chinezul a vrut să fie păstrat secretul
Monica Gabor și Mr. Pink trăiesc o poveste de iubire de zece ani

La decizia de a rămâne împreună se spune că ar fi contribuit și faptul că Monica Gabor a fost acceptată și plăcută de fiul lui Mr. Pink din altă relație. La rândul său, Monica Gabor nu face diferențe între fiica sa și Anthony, iar fotografiile postate cu cei trei arată ce relație minunată au.

Monica Gabor și Mr. Pink sunt văzuți rar împreună, cei doi preferând să-și trăiască viața departe de ochii curioșilor.

Irinel Columbeanu e fericit că Irina are un frățior

Monica Gabor are băiat de aproape un an cu Mr. Pink. Chinezul a vrut să fie păstrat secretul
Mr. Pink și Monica Gabor au de acum trei copii

Irinel Columbeanu a mărturisit recent că nu a știut de sarcina Monicăi Gabor. Deși a fost vizitat anul trecut de fetița lui, Irina Columbeanu, aceasta nu i-a spus nimic despre sarcina mamei sale. Fostul afacerist a spus că nu îi va da nici un mesaj fostei sale soții și e fericit că Irinuca are un frățior. 

„M-a sunat un coleg de-al dumneavoastră mai înainte și mi-a spus această informație. Eu nu știam, a fost o surpriză și pentru mine. Irinuca nu mi-a spus nimic. Nu îi voi scrie niciun mesaj Monicăi, las așa informația. Nu sunt supărat, din contră, sunt fericit. Sunt fericit pentru ele, și pentru Monica, și pentru Irina”, a declarat Irinel Columbeanu pentru Wowbiz.

Ramona Gabor: „Surorile sunt cei mai buni prieteni din lume”

Monica Gabor are băiat de aproape un an cu Mr. Pink. Chinezul a vrut să fie păstrat secretul
Monica Columbeanu arată trăznet după sarcină!

Cu doar câteva zile în urmă, pe 8 ianuarie, Monica Gabor și-a serbat ziua de naștere, iar sora ei, Ramona Gabor, i-a transmis un mesaj duios pe rețeaua de socializare. De asemenea, Ramona a postat și o fotografie de colecție cu partenera de viață a lui Mr. Pink, care și-a revenit spectaculos după sarcină. „Surorile sunt cei mai buni prieteni din lume! La mulți ani! Te iubesc”, au fost cuvintele Ramonei Gabor.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri