Când l-a cunoscut pe Irinel Columbeanu, Monica Gabor era catolică, iar în urma căsătoriei a trecut în religia soțului, la ortodoxism și a primit chiar și o icoană cadou din partea preotului.
Se pare că Monica Gabor nu vrea să repete experiența și în ceea ce-l privește pe Mr. Pink și să se boteze în budism. O cunoștință de-a vedetei a mărturisit pentru un ziar cunoscut că Monica nu dorește acest lucru din respect pentru regretata sa mamă, care era foarte credincioasă. „Moni crede în Dumnezeu, la fel ca și mama ei şi nu şi-ar putea schimba această credinţă de pe-o zi pe alta”, a spus sursa.
Și tatăl lui Columbeanu și-a schimbat religia
Sunt puțini cei care știu că în anul 2014, tatăl lui Irinel Columbeanu, Ion Columbeanu a decis să-și schimbe religia și să se pocăiască. Botezul ar fi avut loc la Biserica Buna Vestire din București, iar Ion Columbeanu a devenit neoprotestant. Nimeni nu a știut acest lucru până când nu a apărut un mesaj pe blogul personal al pastorului român plecat în America, Daniel Brânzei. Din ceea ce se cunoaște, Irinel nu a fost atunci prezent la evenimentul important pentru părintele său.
„A avut loc botezul câtorva persoane, printre care şi domnul Ion Columbeanu”
„La Bucureşti, în biserica baptistă păstorită de fratele Taloş Vasile, a avut loc botezul câtorva persoane, printre care şi domnul Ion Columbeanu. În virtutea legăturilor cu organizaţia Christian Aid din Ohio, la botez au fost prezenţi David Troyer, Viorel Clintoc (păstor la biserica română baptistă din Akron, Oh), Elena şi Cornel Mânza, Viorel Ursache şi alţi angajaţi ai lui Christian Aid din România.
„Cu cel nou însă mă voi lăuda în fața tuturor”
Mister C îşi va schimba curând identitatea lui eternă. Va îmbrăca o haină nouă, neprihănită, ca a unui om fără trecut, dar cu un viitor extraordinar. Se va coborî în apă şi va ieşi de acolo prin poarta învierii Domnului Isus. Va fi un om nou. Nici cu cel vechi nu-mi era ruşine. Cu cel nou însă mă voi lăuda în faţa tuturor”, a anunțat atunci pastorul Daniel Brânzei.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook