Simona Ionescu / Redactor Șef

Nadia Comăneci, mesaj emoționant pentru Bela Karolyi. Acesta a antrenat-o pentru zecele perfect – Video

Nadia Comăneci, mesaj emoționant pentru Bela Karolyi. Acesta a antrenat-o pentru zecele perfect – Video
Moartea antrenorului Bela Karolyi i-a rupt inima Nadiei Comăneci. Cea mai iubită sportivă a României a postat un mesaj emoționant în memoria lui.

Nadia Comăneci suferă enorm după moartea lui Bela Karolyi. Sportiva a postat două fotografie ea și celebrul antrenor.

„Îmi voi aminti de tine”

Prima este o fotografie actuală cu sportiva și Bela Karoly și piesa cântăreței Sarah McLach, „I will remember you”. „Îmi voi aminti de tine /Tu îţi vei aminti de mine? /Nu lăsa ca viaţa să treacă pe lângă tine, /Nu plânge după amintiri!”, spune referenul piesei. O a doua fotografie, datând din 1976 îi înfățișează pe cei doi zâmbind fericiți.

„Pentru mine, Nadia rămâne fetița cu codițe”

Bela Karolyi a schimbat gimnastică mondială, dar și viața Nadiei Comăneci și a colegelor sale. Iar grație învățămintelor sale, sportiva noastră a reușit să obțină primul zece din istoria Jocurilor Olimpice de la Montreal.

„Pentru mine, Nadia rămâne fetița cu codițe, cu har și privire hotărâtă, cu determinarea şi sârguința care au făcut-o să devină cea mai mare stea a gimnasticii mondiale. O copiliță care a deschis ușa spre lume și a dovedit că la numai 14 ani se poate atinge perfecțiunea.

După Nadia, am mai antrenat multe sportive de excepție, care au ieşit campioane olimpice, mondiale. Nimeni n-a fost ca Nadia şi nici nu cred că va mai fi. Nadia a fost şi va rămâne unică”, a mărturisit Bela Karolyi într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor în 2011.

Bela Karolyi și-a început cariera în Valea Jiului

Bela și Marta Karolyi

Bela Karolyi a terminat Institutul de Educație Fizică și Sport din București, locul unde a întâlnit-o pe cea care i-a devenit soție și parteneră, Marta. Fostul antrenor a fost în tinerețe campion național la box, a practicat și atletismul, iar Marta Karolyi a fost gimnastă.

Cei doi și-au început cariera în Valea Jiului și au fost repartizați la Vulcan, unde au înființat și prima echipă de gimnastică care a ajuns în 1964 în finala campionatului național al copiilor. Bela Karolyi s-a stins din viață vineri 15 noiembrie în SUA la 82 de ani.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre