Nasrin Ameri și soțul său, Florin, cunoscut ca și Pisoi, se căsătoresc în fața lui Dumnezeu peste trei săptămâni.
Nașii Cristi Borcea și Valentina Pelinel au primit invitația la nuntă printr-o aplicație. Fina Nasrin Ameri a dat ultimele detalii despre eveniment
Fosta prezentatoare de la Antena Stars așteaptă cu nerăbdare să ajungă în fața altarului și să îmbrace rochia de mireasă dar, potrivit tradiției, nu concepe ca soțul să o vadă, pentru că altfel va avea parte de ghinion. S-au luat și verighetele, însă rochița încă nu a venit pentru că se mai fac mici modificări. Nasrin a dat și invitațiile, într-un mod cu totul și cu totul special: folosind o aplicație. Chiar și nașii, Cristi Borcea și Valentina Pelinel au avut parte de același tratament.
„Uite, mai sunt doar 17 zile.”
„Pe whatsap le-am trimis invitațiile. Am descărcat o aplicație și le-am trimis-o, pur și simplu! Toată nunta mea e pe aplicație. Mă uit pe telefon acum și văd cât timp mai e până la nuntă. Uite, mai sunt doar 17 zile. Simt cum mă iau emoțiile!”, a declarat Nasrin, pentru Click.
Unde va avea loc nunta
Pentru cel mai frumos eveniment din viața lor, Nasrin și Florin au ales un salon nou-nouț din Săftica, care are și piscină. Acolo, cei 200 de invitați se vor distra de minune și vor uita de tot și toate. Vom merge întâi la slujbă la Biserica Cașin. Nu vreau să fac ședință foto. La ora 18 va avea loc slujba religioasă, iar apoi mergem direct la salon. Nu vreau să stresez pe nimeni în ziua nunții.
Vom face pregătirile la hotel. Eu într-un apartament și Pisoi în altul. Nu vreau să mă vadă Pisoi până la biserică. O să zică lumea că sunt cu tradițiile, dar așa vreau eu. Țin la tradiția cu rochia de mireasă, se zice că aduc ghinion să vadă ginerele mireasa înainte de biserică”, s-a destăinuit bruneta.
Lună de miere în loc exotic
Cât privește luna de miere, prezentatoarea spune că încă nu s-au hotărât unde vor merge, dar își dorește un loc exotic. „Nu avem programat nimic. După nuntă vedem exact unde mergem, vreau ceva exotic, unde nu am mai fost. Dar nu o să mergem imediat după nuntă, ci peste o lună- două.”
Sursă foto: click
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook