Principele Nicolae, nepotul regelui Mihai I, i-a povestit lui Adrian Artene lucruri interesante din viața sa.
Nepotul regelui Mihai I al României își spune povestea neștiută de nimeni. „Nu mi-a plăcut la școală, dar am avut noroc cu prietenii…”
Avea doar 25 de ani când a primit titlul de Principe al României, cu rangul de Alteță Regală. Din nefericire însă a rezistat doar cinci ani, iar pe 1 august 2015, printr-un document semnat de regele Mihai I i-au fost retrase și titlul și calificativul, fiind exclus din linia de succesiune la tronul României.
Principele Nicolae a povestit despre acest lucru în podcastul Altceva prezentat de Adrian Artene. El a mai vorbit și despre perioada școlii, care nu i-a plăcut, însă a avut mare noroc că au fost lângă el prietenii. “Nu mi-a plăcut școala unde am fost, dar mi-au plăcut că am avut colegi, prieteni care au fost cu mine șapte din șapte zile, am făcut sport aproape non-stop aproape în fiecare zi”, a mărturisit principele Nicolae.
Cum s-a simțit la întâlnirea cu regina Elisabeta
Un moment care va rămâne mereu în sufletul principelui este cel în care a întâlnit-o pe regina Elisabeta care, din punctul lui de vedere, s-a comportat ca o bunică care are grijă de nepoții săi. S-a întâmplat la o petrecere data în cinstea Regelui Mihai, care împlinea 80 de ani.
“Principele Charles și Regina Elisabeta au avut deschidere și căldură pentru bunicul meu, indiferent de rudenie”
„Printul Charles a fost gazdă și a fost minunat! Foarte frumos, foarte intim, elegant, dar am avut foarte multe emoții. (…) A fost prima dată când am avut această experiență cu oameni pe care nu i-am cunoscut înainte (…), dar a fost foarte frumos si m-am bucurat că întotdeauna
Principele Charles și Regina Elisabeta au avut deschidere și căldură pentru bunicul meu, indiferent de rudenie, au înțeles foarte bine ce om a fost bunicul meu și ce a făcut pentru Europa. Cred că este așa pentru oricine care merge la o întâlnire cu cineva foarte faimos. Nu știi cum să te comporti, ai frică să nu greșești, ai emoții.
“Am stat la capul mesei, vizavi de Regină. A fost o masă mai mică…”
„Indiferent! Este Regina Elisabeta și un adolescent de 16-17 ani… pentru prima dată merge la Castelul Windsor, un simbol foarte puternic în Anglia. Acum nu aș avea emoții așa de mari ca atunci, dar după ce ne-am așezat la masă a fost mult mai relaxant.
Atunci am fost fără bunicul meu, a fost un prânz privat cu Regina, (am mers-n.r.) cu sora mea, tatăl meu vitreg, mama mea, și am stat la capul mesei, vizavi de Regină. A fost o masă mai mică, dar experiența a fost foarte frumoasă. M-a întrebat ce fac, cum e la școală, adică exact ca o bunică”, a mai povestit principele Nicolae.
Sursă foto: gandul
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook