Simona Ionescu / Redactor Șef

Nicolai Tand și soția, o poveste de dragoste ca în filme. Celebrul bucătar a povestit lucruri neștiute

Nicolai Tand și soția, o poveste de dragoste ca în filme. Celebrul bucătar a povestit lucruri neștiute
Sunt frumoși, se iubesc la nebunie și nu-și văd viața unul fără celălalt. Iată poveste de dragoste a lui Nicolai Tand cu frumoasa Monica.

Când s-au cunoscut, amândoi erau căsătoriți. S-au îndrăgostit nebunește unul de celălalt, iar acum sunt un cuplu formidabil.

Fost fotomodel internațional, Monica a fost stabilită ani buni în Franța și a încântat întreaga lume cu frumusețea ei. Invitat în podcastul „Fain & Simplu”, a lui Mihai Morar, Nicolai Tand a spus lucruri interesante despre relația cu Monica. „Amândoi avem aceeași poveste, să știi. Ea a câștigat un concurs în România, avea vreo 16 ani. A plecat prin Italia, Franța.

Monica și Nicolai Tand, o iubire ca în filme

„Ea era cu un francez și eu cu o franțuzoaică”

Mama ei a ajutat-o foarte mult, a crezut în ea. Tatăl ei, nu prea. Ca orice tată, vrea să își țină copiii mai aproape, mai ales fetele. Mama ei a crezut mult în ea. Monica este o tipă care are încredere în ea și eu am plecat… Eu sunt cu șapte ani mai mare decât ea. Eu am plecat la 20 de ani spre Franța. Atunci am început să muncesc și pe ea am cunoscut-o după vreo 6 – 7 ani. Amândoi eram căsătoriți. Ea era cu un francez și eu cu o franțuzoaică”, a afirmat celebrul bucătar.

„Ne-am căsătorit din dragoste”

Cu prima soție s-a căsătorit din dragoste, dar nu a fost de ajuns. Cei doi trăiau în lumi diferite, ea având servici la un restaurant de lux din Franța, iar el fiind șofer pe ambulanță.

Monica Tand, un fotomodel de succes

„M-am căsătorit la vreo 25 sau 27 de ani. Nici nu mai știu. Ea era mai tânără decât mine. Ea lucrase într-un restaurant, eu lucrasem atunci pe șantier. Ne-am căsătorit pentru că… Nu prea aveam acte atunci. Ne-am căsătorit din dragoste.

Eram tineri, ne plăceam unul pe altul. Mi-am făcut acte și am început să lucrez pe ambulanță, doi ani de zile. Eram șofer. Am făcut un stagiu de o săptămână de cursuri de prim-ajutor și am început să muncesc. (…) Eu eram divorțat deja când am cunoscut-o pe Monica. Lucram deja la cantină. Nu mai eram în spate, eram deja responsabil pe sală.

„Cumva, ne-am dus pe cărări diferite. Aveam și mentalități diferite”

Întrebat de ce au divorțat, el a spus că: „Eram prea tineri, cred. Mult prea tineri. Ea avea vreo 19 ani. (…) Trăiam în lumi diferite. Ea era numai în paiete, lume bună, cinema… Eu trăiam doar cu oameni bolnavi. Lucram și noaptea, în weekenduri, luam ture de noapte, că se făceau mai mulți bani.

Cumva, ne-am dus pe cărări diferite. Aveam și mentalități diferite. (…) Când am cunoscut-o pe Monica, eram deja cu un alt statut. Eram manager de restaurant.”, a mai spus Nicolai Tand.

Nimic nu e mai frumos pentru Nicolai Tand ca o cină alături de familie

 

„Era măritată și niciodată n-am avut relații cu femei măritate”

Monica era căsătorită când l-a cunoscut pe Nicolai Tand, dar s-a îndrăgostit atât de tare de Nicolai, încât l-a părăsit pe soț. „A venit într-un weekend cu prietena ei, care era tot manechin. A vrut să își ducă părinții la mare. Mai povestind cu Monica, zice „vin și eu în România”, dar era încă cuplată. Am mers la mare și eu cu Monica.

Era căsătorită încă. Am așteptat-o la aeroport… E o femeie foarte frumoasă. Îmi plăcea de ea, dar la început… Era măritată și niciodată n-am avut relații cu femei măritate.

„A făcut ea sacrificiul ăsta”

Nu mi-a plăcut niciodată să mă bag în viața cuiva. Când a venit în România, am zis că mă duc și eu la mare cu ea, dar ca prieteni. Am împrumutat o mașină de la un prieten și am mers cu ea la mare. Acolo s-a întâmplat ceva. La început, o priveam ca pe o prietenă. Când am venit în România și mergeam în Maramureș, de sărbători, o mai sunam și îi ziceam. Îi ziceam că merg la colindat. Cumva, să îi fac în ciudă. (…)

Când s-a întors la Paris, ea s-a mutat de acasă. Și-a luat hainele și a plecat. S-a terminat cu el. (…) Ea a lăsat totul. Ea era manechin. Muncea foarte mult și făcea o grămadă de bani. La un moment dat, a zis: „dacă vrei să fim împreună, trebuie să renunțăm unul dintre noi”. A făcut ea sacrificiul ăsta. A lăsat Parisul și s-a mutat în România pentru mine”, a mai declarat Nicolai Tand.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre