Compozitorul și interpretul Nicu Covaci, în vârstă de 76 de ani, a fost internat de urgență în Timișoara și a fost operat de urgență pe creier.
Cu două săptămâni în urmă, Nicu Covaci a început să simtă că îi amorțește fața, privirea i se încețoșase și a decis că e cazul să meargă la medic. I s-a făcut un RMN, iar rezultatul a fost unul dezastruos: Proces Expansiv Intracranian. A ajuns imediat pe masa de operație și tumora de pe creier a fost eliminată după șase ore. Potrivit opiniatimisoarei.ro, urmează ca analizele de laborator să spună care este natura formațiunii.
Nicu Covaci este încă intubat
Din fericire, operația a decurs bine, iar starea de sănătate a cântărețului este bună. Acesta este încă intubat și dacă totul evoluează așa cum trebuie, ar putea fi detubat. Nicu Covaci a început să aibă stări ciudate încă de acum o lună, când se simțea tot timpul amețit. Iar medicii nu reușeau să-i pună un diagnostic clar.
„Nu mă doare nimic, dar sunt așa de amețit că nu pot spune. Sunt beat de cinci săptămâni, sunt beat tot timpul. Mă concentrez cu greu să îmi fac treaba, mă lupt. Nu sunt beat de la alcool, să fie clar, mă simt ca beat. Nu știu ce am, presupun că s-a întâmplat ceva la creier”, a povestit Nicu Covaci.
Mesajul formației Phoenix
Pe pagina de Facebook a lui Nicu Covaci a apărut un mesaj semnat de trupa Phoenix, prin care membrii ei mulțumesc medicilor care le-au salvat prietenul și colegul.
Nicu Covaci locuiește în Spania și venea în România doar când avea concerte
Cu ceva timp în urmă, Nicu Covaci a povestit că este stabilit în Spania și vine în România doar când are concerte. „După vreo 10 ani, deci în 1988, am descoperit frumusețile Spaniei și m-am stabilit aici, unde sunt și acum, deci pe deal, în pădure și cu Mediterana sub nas. Așadar, aici locuiesc de atâta timp și vin în țară doar să cânt și să întăresc șira spinării românilor”, s-a destăinuit artistul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook