Bruce Willis a fost diagnosticat cu afazie în primăvara anului 2022 și ulterior s-a aflat că suferă și de demență frontotemporală. Încă de la aflarea veștii, presa din toată lumea cât și fanii actorului au urmărit constant starea de sănătate a acestuia, mai ales că veștile din ultima vreme nu au fost tocmai bune și se pare că starea sa se înrăutățește.
Ultima veste din familia lui Bruce Willis însă nu îl are în prim plan pe el, ci pe fiica sa cu Demi Moore, Tallulah. Tânăra în vârstă de 30 de ani a recunoscut într-o postare pe contul ei de Instagram că suferă de autism.
Tallulah Willis, diagnosticată cu autism
Actrița și fiica legendarului actor Bruce Willis le-a mărturisit celor 402.000 de fani de pe Instagram că a fost diagnosticată cu autism: ”Spune-mi că ești autistă fără să-mi spui că ești autistă!”, a scris ea în dreptul videoclipului care a fost surprins pe când ea avea doar zece ani și apărea pe covorul roșu alături de tatăl ei, la lansarea filmului „The Whole Ten Yards”.
În videoclipul respectiv, Tallulah, care este ținută în brațe de Bruce în timp ce îi răspunde unui jurnalist la întrebări, nu este atentă la ce se întâmplă în jurul ei, dar se joacă repetitiv cu urechile tatălui ei, comportament specific persoanelor cu tulburări din spectrul autist: ”Este prima dată când am vorbit despre asta public. Am primit diagnosticul în vară și mi-a schimbat viața”, a mai mărturisit fiica lui Bruce Willis.
Tânăra s-a luptat cu o serie de afecțiuni psihice
Nu este prima oară când Tallulah se luptă cu probleme de sănătate. Fiica lui Bruce Willis a fost sinceră cu privire la sănătatea ei mentală și fizică, recent împărtășind cum recuperarea ei de anorexie a fost uneori “grea”. În timp ce lupta cu anorexia, Tallulah s-a confruntat și cu ADHD-ul, depresia și tulburarea de personalitate borderline, ultima fiind diagnosticată în timpul tratamentului la Driftwood Recovery în Texas, în iunie 2022.
A stat în centrul de tratament timp de patru luni, la cererea părinților ei, în ciuda faptului că Bruce Willis, se confrunta deja la acel moment cu diagnosticul de demență: ”Mi-am dat seama că ceea ce îmi doream mai mult decât armonia cu corpul meu era armonia cu familia mea – să nu îi mai îngrijorez, să aduc o ușurare surorilor mele și părinților mei”, spunea tânăra recent.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook