În America, Roman Polanski a fost acuzat că a drogat-o şi violat-o pe Samantha Gailey, în vârstă de 13 ani la momentul comiterii faptei, la Los Angeles în 1977.
Acum, un alt proces, pentru defăimare, a fost ordonat la Paris împotriva regizorului, în urma unei plângeri a actriţei britanice Charlotte Lewis. Procesul are legătură cu declaraţiile cineastului pentru o publicaţie franceză în care acesta pune sub semnul întrebării veridicitatea agresiunilor sexuale de care ea îl acuză, relatează AFP.
Conform Agerpres, o ordonanţă din 30 august îl trimite pe Roman Polanski în faţa Tribunalului corecţional din Paris, la o dată încă nestabilită. În vârstă de 89 de ani, acesta nu a fost niciodată judecat în Franţa într-un dosar legat de aceste acuzaţii de abuzuri sexuale. În același dosar va fi judecată şi directoarea publicaţiei Paris Match, care a publicat interviul dat de Roman Polanski.
Actrița britanică Charlotte Lewis acuză fapte comise când era minoră
În 2010, actrița Charlotte Lewis l-a acuzat pe Roman Polanski că a agresat-o sexual la vârsta de 16 ani. Acuzația a devenit curând un scandal imens. Polanski a negat vehement acuzațiile. În urma investigațiilor suplimentare, s-a constatat că cei doi au fost de fapt într-o relație romantică, care aparent a început și s-a încheiat de comun acord.
Charlotte Lewis și Roman Polanski s-au cunoscut în timp ce lucrau împreună la filmul de comedie Pirates (1986) și rămăseseră prieteni. Ei au avut o relație care a durat câteva luni.
Roman Polanski o contrazice și o acuză pe fosta parteneră de film
Într-un lung interviu publicat de revista franceză în decembrie 2019, Roman Polanski a făcut declarații despre acuzațiile mai vechi ale actriței care era minoră când a cunoscut-o. „Vedeţi, principala calitate a unui bun mincinos este o memorie excelentă. Charlotte Lewis este întotdeauna menţionată în lista acuzatorilor mei fără să fie sesizate vreodată aceste contradicţii.
Charlotte Lewis are, în prezent,avârstă de 55 de ani. Polanski, vizat şi de alte acuzaţii de viol sau abuz sexual, menţionează, în interviul acordat Paris Match din 2019, „contradicţii” în afirmațiile actriței din urmă cu 12 ani, amintind un interviu pe care ea l-a acordat în 1999 pentru tabloidul britanic News of the World, și în care vorbea de faptul că ei s-au aflat, de fapt, într-o relație consimțită.
Regizorul a subliniat următoarea propoziţie atribuită la acea vreme actriţei britanice: „Ştiam că Roman a făcut ceva greşit în Statele Unite, dar am vrut să-i fiu amantă (…) Probabil că l-am dorit mai mult decât şi-a dorit el”. Potrivit lui Roman Polanski, diferenţele dintre versiuni demonstrează „contradicţii” şi o „minciună odioasă” din partea actriţei.
Pe de altă parte, Charlotte Lewis a contestat în 2010 veridicitatea declaraţiilor din 1999 care i-au fost atribuite. „Multe dintre citatele care mi-au fost atribuite în articolul din News of the World nu sunt exacte”, a afirmat ea.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook