Rocco Morabito a ocupat locul doi pe lista celor mai căutați și periculoși mafioți din Italia. El a fost condamnat în absență, în urmă cu două decenii, pentru trafic de droguri, ca parte a sindicatului de crimă organizată ‘Ndrangheta, care are afaceri de miliarde de euro cu cocaină. Pe lângă traficul de droguri, Morabito a fost condamnat în Italia pentru asociere cu mafia.
Trai pe picior mare
Când a fost capturat în 2017 în Uruguay, Morabito locuia într-o vilă de lux dintr-o stațiune de la malul mării, folosind un pseudonim și un pașaport brazilian fals, au declarat autoritățile la momentul respectiv. În timpul arestării sale, într-un hotel din Montevideo, poliția a confiscat, de asemenea, un pistol de 9 mm, 13 telefoane mobile și o rezervă de bani, precum și un Mercedes coupe.
Cel mai căutat mafiot e dispărut din 1993
Pe primul loc pe lista celor mai căutați șefi mafioți din Italia se află în continuare Matteo Messina Denaro, considerat că încă deține puterea maximă în Cosa Nostra din Sicilia. El este fugar din 1993.
Matteo Messina Denaro cunoscut și sub numele de Diabolik, este un șef mafiot sicilian de 60 de ani. Și-a luat porecla de la personajul italian de benzi desenate cu același nume. A devenit unul dintre noii lideri ai Cosa Nostra după arestarea lui Bernardo Provenzano în aprilie 2006 și arestarea lui Salvatore Lo Piccolo în noiembrie 2007.
O chestiune de loialitate
În ultimele decenii însă, ‘Ndrangheta a eclipsat mafia siciliană, în ceea ce privește puterea și amploarea afacerii cu droguri, extinzându-și ramurile în mare parte din Europa, în timp ce își spală veniturile din cocaină prin infiltrarea sau cumpărarea de afaceri legale, cum ar fi restaurante și hoteluri.
O mică armată de „cârtițe” din rândul mafioților au trădat și au ajutat procurorii să trimită șefi Cosa Nostra după gratii, pe viață. ‘Ndrangheta, construită în jurul unor puternice legături de familie, a fost mai puțin afectată de trădările care au devastat clanul concurent.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook