Simona Ionescu / Redactor Șef

O mamă anunță pe grupul Laurei Cosoi că intenționează să-și ia viața, dar și pe a copilului ei de 2 ani. Situație alarmantă

O mamă anunță pe grupul Laurei Cosoi că intenționează să-și ia viața, dar și pe a copilului ei de 2 ani. Situație alarmantă
După pandemie, o tânără mamă din Timișoara, și-a luat copiii de mână, a urcat pe terasa unui bloc cu 10 etaje din oraș și a plonjat în gol cu aceștia. Femeia abia trecuse de 30 de ani și era absolventă de Psihologie. Azi, o altă mamă disperată cu un copil mic, educată, cu loc de muncă bun, anunță public că în ultimă instanță își ia viața și își ucide copilul.

O mamă anunță pe grupul Laurei Cosoi că intenționează să-și ia viața împreună cu copilul ei de 2 ani. Situația alarmanta e declanșată de un conflict in familie, între mama ei și soț. Femeia de zbate pentru o familie frumoasă, dar, din ce spune, o face de una singură.

Ca multe alte familii din România, cuplul locuiește cu una din soacre. Mama femeii ajută la creșterea puștiului de doi ani, dar, pe tiparul „clasic”, nu se înțelege cu ginerele. Ieri lucrurile au escaladat. După un scandal monstru, tânăra femeie și-a luat copilul și a plecat de acasă. A fost singurul lucru pe care l-a putut face înainte de a pune în aplicare planul final. Nu ezită să afirme că se gândește la un gest cumplit, acela să își ia viața.

„Îmi vine să îmi iau zilele împreună cu cel mic”

Sunt la cineva acum, peste noapte. (…) Sunt într-o situație de criza. Mă poate ajuta vreo organizație să pot rămâne peste noapte, cu plată, și mâine, cineva, unde sa las copilul cât merg la muncă? Poate alte câteva zile până mă descurc cumva? Soțul și mama mea s-au certat, nu s-au înțeles niciodată, iar eu tot timpul avut de suferit, până când mama s-a gândit acum că mâine nu mai vrea să stea cu băiatul cât sunt la muncă, iar tatăl copilului, că nu vrea să își piardă locul de munca din cauza mamei mele, deși amândoi sunt vinovați. Nu știu încotro să o iau, îmi vine să îmi iau zilele împreună cu cel mic.

Am un loc de muncă bun, am învățat carte, iar oamenii care ar trebui sa îmi fie sprijin mă distrug în fiecare zi. Unde pot merge, și de unde îi pot cumpăra biberoane Nuk în București, pentru la noapte, pentru că acasă nu vreau să mă mai întorc, deoarece soțul vrea să îmi ia copilul să îl ducă la maică-sa”, a povestit, disperată, tânăra femeie.

Fiul ei are doar doi anișori și toată viața lui a fost înconjurat de conflictul dintre rudele lui. Toate acestea își vor pune amprenta pe viața sa ca adult. În plus, scenariul groaznic pe care mama îl ia în calcul ar trebui să o alerteze pe creatoarea grupului, Laura Cosoi, și, la rândul său ea să alerteze autoritățile.

O mamă cu doi copii mici s-a aruncat de pe bloc, de la etajul 10

În urmă cu exact trei ani, o mamă din Timișoara, adusă tot de propria familie la disperare, nu a găsit altă soluție decât să își ia viața ei și a copiilor ei, într-o dimineață. Absolvise Psihologia, avea 32 de ani, doi copii mici, o fetiță în vârstă de șase ani și un băiețel de trei ani. Pe fată, așa cum au arătat sursele noastre, plănuia să o dea, anul următor, la Colegiul de muzică, Ion Vidu.

Femeia divorțase de soțul ei, tatăl copiilor, dar s-au împăcat și se știa că urmau să se recăsătorească în aceeași lună. Cel puțin aceasta era versiunea oficială. Evident, ceva nu mergea bine, ca mamă, nu te arunci în gol de la etajul 10, cu copiii de mână, în luna în care te recăsătorești, dacă totul e bine.

Explicația psihiatrului

La momentul respectiv, psihiatrul Gabriel Diaconu a vorbit despre resorturile interne care pot conduce o mamă spre o astfel de faptă, pe de o parte să își ia viața, adică sinucidere, pe de altă parte pruncucidere, sau infanticid. Păstrând respect pentru durerea familiei, și atenție la nevoia lor de discreție, suntem totuși obligați să ne uităm atent la fenomen, spunea acesta.

„Principala cale spre cupleta sinucidere/ pruncucidere este o tulburare acută, severă și teribilă cât privește testarea realității. (…) Viața psihică a omului se dezorganizează. Șocurile emoționale pe care le poate suferi îl aruncă într-un univers al cognițiilor bizare, chinuitoare. Capacitatea lui psihică poate fi serios afectată. Suicidul, aici, vine la capătul unui lanț de convingeri nefirești, care includ dimensiunea viață-moarte, anulează instincte de conservare și empatia față de altă persoană”, a explicat acesta.

Foto: Pixabay

Citește și: Mama care s-a aruncat cu copiii de pe bloc suferea de „complexul Medeea”. Tratatele de psihiatrie vorbesc despre asta

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri