O nuntă „de film” în 1956, dar fără fotografii și fără șansa mirilor de a-și vedea vreodată imaginile

În 1956, într-o zi deosebită pentru comuna Sadu, județul Sibiu, televiziunea română a sosit pentru a filma o nuntă tradițională: nunta Anicăi și a lui Constantin Dăncăneț. Imaginile au fost difuzate atunci în jurnalul de știri sub titlul „o nuntă românească, în comuna Sadu, raionul Sibiu, cu toate obiceiurile pământului”. Deși reportajul a atras atenția publicului, cei doi miri nu au văzut niciodată filmarea. În plus, televiziunea a condiționat ca la nuntă să nu fie făcută nicio poză, așa încât nu s-a păstrat nici măcar o fotografie oficială a mirilor. 

Abia după moartea lor această filmare a ieșit la lumină și doar urmașii au putut să-și vadă părinții tineri și fericiți pe film, într-o proiecție la căminul cultural al satului.

Fiica mirilor povestește durerea care i-a urmărit până la moarte: „A fost dorința vieții lor”

Chivuța Vlad, fiica celor doi, povestește cu emoție cum părinții ei au trăit cu gândul că, undeva, există o peliculă cu ei tineri, dar pe care nu au putut s-o vadă niciodată:

„Până au murit, asta a fost dorința lor, să vadă și ei cum au fost filmați în ziua nunții. Mai ales că vedeau la televizor multe filmări, și le plăceau, voiau să se vadă și pe ei. A fost prima nuntă în comună filmată, prima unde s-a filmat o nuntă cu călărași. Era o tradiție frumoasă, care pe urmă s-a pierdut. A mai durat puțin timp și după acel moment, dar apoi s-a pierdut. 

Când ne-am născut noi se mai păstra încă obiceiul, dar tot mai rar. Iar apoi a dispărut cu totul”, povestește Chivuța Vlad.

Imaginile au reapărut abia la zece ani după moartea lor, când au fost difuzate la căminul cultural din sat.

Când mirii se plimbau călare și nunta ținea două zile

Nunta celor doi a fost una tradițională, cu călărași, costume populare, mese întinse și obiceiuri păstrate cu sfințenie. Mireasa trebuia să-i coasă mirelui o cămașă, iar el îi oferea în schimb papuci și o pălărie cu flori. Ospățul se întindea în două zile, iar a doua zi se mergea prin sat, cu rachiu roșu, pentru a le mulțumi socrilor „că au păstrat fata curată”.

”Apăi așa se purta o fată cu un băiat în vremurile ălea. Așa erau pe vremuri, era răceala aia între tineri. Bucuria venea pe urmă, prima oară era respectul. 

Era respect față de părinți, respectul față de celălalt. Am fost foarte impresionați când i-am văzut, era foarte frumoasă”, povestește femeia.

„Cei de la televiziune voiau s-o facă să plângă”

Sora miresei, Maria Ivan, își amintește cum echipa de televiziune încerca să obțină o scenă emoționantă: „Ei nu-i venea să plângă, așa că m-au îmbrăcat pe mine, copil de cinci ani, în costum popular și m-au pus în fața ei. Atunci a început să plângă.”

”Nu știu cine i-a anunțat că se ține nuntă. Cred că s-au anunțat autoritățile între ele, primarul, miliția, autoritățile care erau atunci.  Dar nunta era programată atunci, nu s-a ținut pentru că a venit televiziunea. Doamne, cred că plângeau acum săptămâni întregi dacă s-ar fi văzut iar tineri…” a mai povestit femeia.

Redescoperirea unei amintiri pierdute

Primarul actual al comunei, nepot al mirilor, a fost cel care a găsit filmarea în arhive. „Când i-am văzut în mișcare, cu ochii lor, cu zâmbetul lor, ne-a trecut un fior. Parcă se întorseseră printre noi.”

O peliculă care a devenit comoară

Astăzi, filmul din 1956 e una dintre cele mai vechi mărturii video ale unei nunți românești autentice. O amintire redată abia după aproape șapte decenii, care arată nu doar dragostea dintre doi oameni, ci și frumusețea unei lumi care a dispărut odată cu ei.