Și în trecut a avut probleme cu sănătatea, dar nici acum nu este bine. Oana Roman a ajuns la spital pentru a cere ajutor.
Oana Roman trece prin momente dificile. Vedeta a ajuns la spital. Ce s-a întâmplat
Chiar dacă profesional și sentimental îi merg toate din plin, Oana Roman trece prin situații grele din punctul de vedere al sănătății. Recent ea a anunțat că lucrurile nu sunt deloc așa cum ar trebui să fie, iar astăzi și-a făcut programare la spital. Deocamdată, pentru a-și face câteva investigații.
Vedeta spune că trebuie neapărat să știe ce se întâmplă cu corpul ei, dar se gândește că e posibil ca starea ei să fie și ca urmare a oboselii acumulate. Mai ales că în ultima perioadă s-a apucat de tot felul de renovări prin locuință, alături de Marius.
„Să-mi ia sânge că mi-e să n-am iar probleme”
”Recunosc că de câteva zile nu prea mă simt în apele mele. Probabil și oboseala de la toată munca pe care o depunem în curte pentru că muncim singuri. Chiar și Anda îmi zicea că ce e cu tine că parcă n-ai vlagă, n-ai chef.
M-am hotărât să mă duc să-mi fac niște analize pentru că nu mi-am făcut de 8-9 luni, mâine dimineață mă duc la spital, să-mi fac un set de analize. Să-mi ia sânge că mi-e să n-am iar probleme”, le-a spus Oana prietenilor de pe online.
Ce probleme a avut cu tiroida
În trecut, Oana a avut o altă cumpănă, atunci când s-a trezit că are mari probleme cu glanda tiroidă. Din nefericire însă, de doi ani nu și-a mai făcut analizele specifice. ”Probabil că mulți din voi știți că eu am avut probleme cu tiroida, am avut o hipertiroidie pe care am tratat-o.
De doi ani nu mi-am mai făcut analize, am terminat tratamentul, iar acum tare mi-e că de la multe întâmplări, mult stres, tare mi-e că tiroida mea s-a dereglat iar, de asta vreau să-mi fac analize să știu exact”, a mai explicat fiica lui Petre Roman.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook