Ultimele postări ale Queridei au ridicat multe semne de întrebare în rândul fanilor ei. Se pare că Oana Zăvoranu a descoperit marea dragoste, și, conștientă că și-a găsit „jumătatea”, a făcut anunțul cât se poate de public. Vedeta a postat mesaje pline de subînțeles în secțiunea story de pe Instagram. Dacă nu e ironică, ea tocmai a avut parte de o mare revelație.
Sătulă de infidelitatea soțului ei, Oana Zăvoranu a decis să pună punct căsniciei cu palestinianul Alex Ashraf, care-i este soț de un deceniu. Cel căruia cu numai câteva luni în urmă îi declara iubire totală, s-a dovedit că are mai mult interes față de o domnișoară pe care Oana nu s-a sfiit să o numească, public, „o videochatistă păguboasă” care se „prostituează”, ca să folosim exact cuvintele ei.
Tot ea a reclamat faptul că bărbatul vieții ei i-ar fi cheltuit banii, o sumă importantă, pentru întreținerea amantei. Iar această acuzație o probează cu o „listă” pe care, susține Querida, chiar Ashraf i-ar fi întocmit-o, cu ocazia unui alt episod turbulent dintre ei trei, de la începutul anului. Însă relația a continuat, iar acum s-a anunțat divorțul. Între timp nici Alex Ashraf nu a rămas „pe silent” la tirul soției sale, și, după ce și-a anulat conturile de pe rețelele sociale, a anunțat că va face dezvăluiri incendiare cu privire la afacerea pe care o împart, și anume clinica medicală a Oanei. Pare un șantaj sau cel puțin o amenințare, având în vedere problemele pe care le are Oana cu această clinică.
Oana Zăvoranu, declarații de dragoste
Miercuri după-amiaza, Oana Zăvoranu a anunțat lumea că e femeie asumată și că iubește necondiționat. Ea dă de înțeles că și-a găsit „jumătatea”. „Te iubesc nepământean și până la ultima mea suflare”, a scris Oana Zăvoranu pe Instagram, peste un selfie pe care și l-a făcut, tolănită.
Când toată lumea se întreba cine e bărbatul care îi stârnește Queridei sentimente atât de puternice în plin divorț, tot ea a dat răspunsul. A postat imediat o imaginea cu ea și Alex Ashraf. „Wow. Nu știu dacă știi… ești sufletul meu geamăn și sufletul meu pereche… pe soartă și pe destin…”, a mai scris vedeta peste imagine.
Cu numai jumătate de zi în urmă, Alex Ashraf era intransigent la posibilitatea unei împăcări cu Oana Zăvoranu. Învitat în emisiunea Xtra Night Show, acesta a spus că niciodată nu s-a gândit că și-ar dori împăcarea cu Oana. Și i-a reproșat acesteia că a ales „calea urâtă” a separării, în loc să se înțeleagă civilizat. Bărbatul a anunțat că e decis să meargă în instanță.
„Ea poate să spună orice despre mine și, mă repet, nu mi se pare normal să ne spălăm rufele în public și nici să aruncăm cu noroi în 10 ani de relație. Am reușit să duc clinica unde trebuia. Sus. Cât timp am fost eu în clinică, clinica mergea”, a spus Alex Ashraf.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook