Multe vedete cred că au statut special, dar nu e tocmai adevărat. Actorul George Burcea a fost surprins drogat la volan. Tot el e supărat că au scris ziariștii despre asta, considerând că s-a exagerat.
Actorul George Burcea a neglijat dosarul cu droguri
George Burcea s-a drogat. A recunoscut public, dar a dat vina pe Andreea Bălan, fost sa soție. ”Da, am avut un moment în care eram destul de pierdut emoţional din cauza problemelor de acasă. Dar de acolo şi până la dependenţă, cum a scris presa, e cale lungă. Poliția ştia acest lucru de la Andreea, nu că m-ar fi filat, cum s-a scris de nenumărate ori. Punctul culminant al separării a fost când mi s-a spus că proiectele mele sunt de rahat, mici şi nesemnificative, iar ale ei (n.r Andreea Bălan) sunt de 50 de ori mai mari decât ale mele. Atunci ştiam că de acolo şi până la despărţire nu mai este decât un pas de pitic”, a declarat George Burcea.
Credea că dosarul va fi clasat
Asupra lui nu au fost găsite droguri, dar el era deja sub influența lor. Prin urmare, avocatul l-a asigurat că va primi cel mult o amendă sau că dosarul va fi clasat. Dar, procurorii au trimis dosarul la tribunal.
Ocupat cu filmările la Familia Adams, George Burcea nu s-a prezentat la termen. Se putea judeca și în lipsă, în baza probelor de la dosar și a declarațiilor pe care inculpatul le-a dat în timpul anchetei. Însă, judecătorii vor să îl audă în sala de judecată cum justifică fapta. I-au trimis o invitație specială, de nerefuzat: încă o citație, pentru 25 noiembrie, așa cum apare pe portalul instanțelor.
Atitudinea inculpatului în timpul procesului penal cântărește foarte mult în luarea deciziei. Și că buna-credință a acestuia ar putea face diferența dintre o achitare și o condamnare. Totuși, inculpatul are dreptul de a nu da declarații și nu este obligat să își demonstreze nevinovăția, cei care trebuie să facă dovada încălcării legii fiind procurorii.
George Burcea a recunoscut public, anul trecut, problemele cu drogurile. „Faptul că eu am consumat o substanţă interzisă de lege nu văd de ce ar fi problema întregii țări. Conform legii, eu am greşit şi totodată mi-am şi asumat acest lucru, iar mai târziu voi plăti. Nu vă faceți griji, ştia Burcea că vine şi ziua plăţii.”
Potrivit legii, „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”.
După despărțirea de Andreea Bălan, actorul a avut multe satisfacții profesionale, dar și amoroase: a cunoscut-o pe Viviana Sposub, s-au îndrăgostit și formează un cuplu. Fostul soț a divei din trupa Andre a prins un super rol în producția filmului Familia Adams, care se va filma și în România. George Burcea joacă alături de Chaterine Zeta-Jones, dar și alți actori celebri de la Hollywood.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook