Incidentul a afectat, preț de cinci minute, cu aproximație, un moment artistic din deschiderea oficială a programului cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, pe aceeași scenă. Pana de curent s-a produs în timpul concertului susținut de cunoscutul pianist Joep Beving. Concerul a continuat în tot acest timp.
Timișoara 2023 – cel mai important eveniment cultural și diplomatic al României
Programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii s-a deschis vineri, în prezența premierului Nicolae Ciucă. Peste 100 de oficiali de rang înalt din aproximativ 50 de țări de pe trei continente au fost prezenți la Ceremonia de Gală „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii”, care a avut loc vineri, în sala Teatrului Național din Timișoara. Consilierul prezidențial Sergiu Nistor a prezentat mesajul președintelui țării, evenimentul aflându-se sub înaltul patronaj al Președinției României.
De asemenea, ministrul Culturii, Lucian Romașcanu a participat la festivități și evenimente. Un număr de 40 de ambasadori, dintre care 20 sunt din țări ale Uniunii Europene, miniștri ai culturii din Slovacia, Grecia, Slovenia și Muntenegru, Majestatea Sa Margareta, custodele Coroanei Regale, care a venit însoțită de Alteța Sa Regală Principele Radu Duda, se aflau în sala de spectacole. Totodată, au mai participat 24 europarlamentari și 9 parlamentari, membri ai Guvernului României și oficiali de rang înalt de la Comisia Europeană, precum și primari și viceprimari din orașe europene și românești.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook