Un nou denunț penal împotriva Ministrului de Externe Oana Țoiu în cazul Irinei Ponta. Până acum părinții doar au amenințat
Un nou denunț penal a fost formulat împotriva Ministrului de Externe Oana Țoiu în cazul Irinei Ponta. Până acum, părinții doar au amenințat că se vor adresa instanței, însă alții au acționat deja.
Avocatul Tudor Dobrescu a fost primul care a depus la DNA un denunț care îi menționează pe ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, și pe consulul general al României la Dubai, Viorel Riceard Badea. Cei doi sunt acuzați de abuz în serviciu și de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate.
Al doilea care a reclamat-o pe Oana Țoiu, în aceeași zi în care s-a depus și plângerea avocatului Dobrescu, a fost Cristian Popescu Piedone, în calitate de președinte al Partidului Naţionalist pentru Reformarea României (PNRR). El a sesizat DNA cu o plângere penală separată împotriva ministrului de Externe pentru abuz în serviciu. Tot atunci, DNA a înregistrat plângerea împotriva ministrului Oana Țoiu și a consulului din Dubai, făcută de avocatul Tudor Dobrescu.
Amintim că Victor Ponta a cerut public o anchetă completă privind repatrierea fiicei sale, susținând că aceasta îndeplinea criteriile legale pentru evacuare și criticând MAE pentru modul în care a fost tratată. De asemenea, Daciana Sârbu (mama Irinei Ponta) a anunțat că va depune o plângere penală împotriva ministrului de Externe Oanei Țoiu, tot în contextul neîmbarcării fiicei lor minore.
Marți, 10 martie, avocatul Adrian Cuculis a înregistrat la rândul său, la DNA – Structura Centrală, un denunț care o vizează pe Oana Țoiu pentru abuz în serviciu în legătură cu gestionarea repatrierii cetățenilor români din Dubai, după atacurile cu rachete din zonă.

Avocatul acuză în denunț că fiica minoră a lui Victor Ponta ar fi fost refuzată la repatriere fără motiv legal și solicită ridicarea imunității parlamentare a ministrului pentru a putea fi efectuate anchete și percheziții informatice în cazul ei.
„În disonanța cu alte păreri, apreciez că în raport de modul de organizare al MAE și al responsabilităților și prerogativele conferite de către lege ministrului de Externe, fapta de care se poate face vinovată doamna Țoiu este de abuz în serviciu în forma autoratului și nu instigare la abuz în serviciu având în vedere că toată coordonarea se face vertical de la ministru spre consulate, conform legii”, a transmis avocatul.
Plângerea detaliază evenimentele din perioada 28 februarie – 7 martie 2026, când statul Iran a lansat atacuri cu rachete balistice asupra UEA, bombardând Dubai și Abu Dhabi. Rezultatul imediat: peste 100 de răniți și 4 morți.
„Pentru statul român trebuia să fie un moment de declanșare a tuturor mecanismelor europene, naționale și locale de a-și repatria de urgență toți cetățenii români în țară”, notează Adrian Cuculis în plângerea sa. Acest lucru nu s-a întâmplat decât tardiv.

Potrivit avocatului, Irinei Ponta, minoră în vârstă de 17 ani, i-a fost refuzată îmbarcarea într-un avion de repatriere, deși se afla în consulatul României din Dubai și trebuia protejată de statul român. Fasta participa la un stagiu la NY University, și era neînsoțită de părinți. După ce a ajuns de la campusul din Abu Dhabi la consulatul României din Dubai (cu o mașină pusă la dispoziție de instituția de învățământ) autoritățile consulare au abandonat-o pe adolescenta de 17 ani, pe considerente politice, fiind invocată o presupusă „vulnerabilitate de imagine” a ministrului de Externe Oana Țoiu.
„Numita Toiu Oana Silvia atunci când i-a fost prezentată lista cu privire la persoanele ce urmau să fie îmbarcate… aceasta i-a cerut în mod expres numitului Viorel Riceard Badea, consul la data faptelor, să NU îmbarce o persoană ce nu se afla pe listele e-consulat, deși se încadra în noțiunea de persoană vulnerabilă”, se arată în denunțul formulat de avocatul Adrian Cuculis.
Pentru susținerea acuzațiilor, avocatul Cuculis propune: verificarea corespondentei între consulatul României din Dubai și MAE, audierea consulului general și audierea directă a ministrului Țoiu, efectuarea de percheziții informatice, respectiv obținerea listei pasagerilor pentru zborul de repatriere. Astfel se va putea clarifica oficial cțte locuri libere au rămas în avionul în care Irina Ponta nu a fost lăsată să se îmbarce.
De asemenea, în denunțul înaintat DNA, avocatul Cuculis le cere procurorilor „efectuarea de cercetări cu privire la fapta indicată, emiterea ordonanței de cercetare in rem a faptei și constatarea săvârșirii acesteia de către faptuitoare (n.r. Oana Țoiu), iar în acord cu art. 72 din Constituția României și L. 96/2006 art. 24, solicitarea ridicării imunității de parlamentar (deputat) în vederea efectuării perchezițiilor informatice, dar și posibilitatea luării unei măsuri preventive față de aceasta”.
„Ridicarea imunității a fost cerută în denunț ca o consecință normală a percheziționării dispozitivelor ministrului în vederea stabilirii cu exactitate a modului de comunicare cu palierele inferioare”, a mai clarificat avocatul Adrian Cuculis.
Foto:Instagram
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook