Simona Ionescu / Redactor Șef

Pensiile cresc de două ori în 2024. Ce au hotărât la Guvern

Pensiile cresc de două ori în 2024. Ce au hotărât la Guvern
Veste extraordinară pentru pensionari. Vor răsufla ușurați, pentru că guvernanții au decis ca anul viitor pensiile să crească de două ori.

Pensionarii vor avea parte anul viitor de două majorări ale pensiilor, a decis Guvernul. Vestea a fost dată chiar de șeful Casei Naționale de Pensii și întărită de premierul Marcel Ciolacu.

Prima majorare a pensiilor va avea loc la începutul lui 2024, iar spre finalul anului viitor va avea loc o altă creștere a veniturilor. „În mod normal ar trebui să avem parte de amândouă. Sunt lucruri diferite care apar în lege. Vorbim de indexare care va respecta inflația. Iar recalcularea va fi folosită pentru a recalcula pe baza noii formulate de calcul a pensiilor”, a fost mesajul șefului Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu.

Vor fi indexate cu rata inflației

Din 1 ianuarie 2024 pensiile românilor vor fi majorate cu 14 %, rata inflației. E posibil ca recalcularea pensiilor să vină după ianuarie.

„Vor fi majorate pensiile cu prioritate. Regula de bază a Comisiei în momentul acesta este pentru pensiile generale să majorăm pensiile și să închidem din inechitățile din interiorul legii. Eu îmi doresc ca până la 1 ianuarie să am promulgată legea pensiilor, întreaga reformă a pensiilor, prevăzută în cererea de plată numărul patru.

Există trei variante făcute cu Banca Mondială. Eu merg în acest moment pe primul scenariu pe care l-am convenit cu Comisia”, a spus și Marcel Ciolacu, premierul României.

Veste incredibilă pentru pensionari!

Vor crește și pensiile mari

De asemenea, Ciolacu a anunțat că vor fi mărite și pensiile mari, dar cu un procent care poate fi de 5%. „Cele pe contribuție și pensiile mari și ele trebuie să aibă o mărire, nu va fi atât de mare, poate va fi de 5%, alte mici vor crește cu 40% sau 20%, dar se va explica foarte clar. Nu am nicio reținere să revin, după ce avem draftul deja trimis la Comisie, vom avea primul feedback, o să venim în spațiul public și presupun că dna ministru îl va explica”, susține Ciolacu.

„Fiecare dosar va fi verificat și digitalizat”

Șeful Casei de Pensii menționează că fiecare dosar a fost verifica și digitalizat, iar după ce acest lucru va fi terminat, se va trece la recalcularea pensiilor. „Este un proces pe final. Suntem la 90% din numărul dosarelor evaluate. Fiecare dosar este verificat și digitalizat. După ce finalizăm acest proces vom trece la recalcularea pensiilor după noua formulă de calcul”, a declarat Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii.

„Aceasta este una dintre variantele de lucru avute în vedere la elaborarea noii legii de pensie”

„După ce  împărțim valoarea punctului de referință vom obține la stagiul de cotizare  vom obține valoarea punctului de referință, care este 71 în acest moment.

Aceasta este una dintre variantele de lucru avute în vedere la elaborarea noii legii de pensie. Nu este o noutate deoarece este formula de calcul din legea 127/2019. La acel număr total de puncte care se înmulțește cu VPR-ul este raportul dintre valoarea punctului de pensie și stagiul mediu de cotizare de 25 de ani, Ar mai putea exista un număr de puncte pe care să-l primească ca un bonus persoanele care au contribuit peste acel stagiu mediu de cotizare”, a mai spus Daniel Baciu.

Este o măsură normală acest bonus, fiindcă sunt persoane care au muncit 35-40-45 de ani și au cotizat în toți acești ani.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre