Povestea multi-milionarului blestemat e teribilă, bărbatul a ajuns să își înmormânteze una după alta, soțiile. Elsie Mogford, în vârstă de 37 de ani, de doi ani soția lui Steve Mogford, multi-milionar în vârstă de 65 de ani, a fost găsită moartă în vila lor în valoare de 1 milion de dolari din Menorca. Bărbatul e devastat. Tragedia vine la numai cinci ani după ce acesta și-a îngropat prima soție, care a murit din cauza cancerului de sân.
Povestea multi-milionarului blestemat
Steve Mogford e șeful unei companii care face afaceri cu apă, United Utilities. El și soția sa, Elsie Mogford, în vârstă de 37 de ani, se aflau în vacanță în Spania. Marți dimineață, femeia a fost găsită în stare critică. Medicii au dus-o cu ambulanța la spital, dar acolo a decedat.
Elsie, mamă a doi copii dintr-o relație anterioară, s-a căsătorit cu Steve Mogford în iunie 2019. Trecuseră câțiva ani după moartea primei sale soții, Barbara, în vârstă de 61 de ani, din cauza cancerului de sân în 2016. Multi-milionarul are și el două fiice. Acestea au aproximativ aceeași vârstă cu cea de-a doua soție.
Cauza morții – o necunoscută
Cauza morții nu a fost confirmată de oficialii spanioli. Zilele trecute, Elsie Mogford a postat o serie de fotografii ale vacanței lor pe rețelele de socializare, inclusiv fotografii ale ei făcând plajă pe iahtul lor de 2 milioane de lire sterline.
Aseară, un membru al familiei a declarat pentru Daily Mail: „Sunt într-o stare de șoc. Nu știu multe detalii în afară de faptul că a fost în vacanță la Menorca și a murit marți dimineață. Au o vilă acolo și tot ce știu este că au chemat o ambulanță. Are doi băieți și este atât de trist pentru ei. Era o persoană minunată”.
Vecinii care locuiesc în apropierea fermei cuplului de 1,5 milioane de lire sterline din fața Chorley din Lancashire au spus că familia și prietenii au fost văzuți plângând marți în afara proprietății. Un localnic a declarat pentru Daily Mail: „Este foarte trist. Zvonul este că a avut un infarct, dar nimeni nu știe cu adevărat ce s-a întâmplat”.
Elise Mogford, ai cărei copii au vârsta de 15 și 11 ani, a concurat la evenimente și dresaj și a fost devotată cailor ei. De asemenea, a postat comentarii despre lipsa animalelor sale „superbe”. După ce a plecat din Anglia în Menorca în urmă cu două săptămâni.
Cine este Steve Mogford
Steve Mogford a fost la conducerea United Utilities de un deceniu și a câștigat anul trecut 2,94 milioane de lire sterline în salariu, bonus și beneficii. În acest timp, firma, care furnizează servicii de apă și canal pentru mai mult de trei milioane de gospodării și întreprinderi din nord-vestul Angliei, a fost în mod regulat sub tirul presei. Tocmai pentru că a plătit salariile uriașe ale domnului Mogford. Asta, în timp ce a lăsat scurgeri masive de apă și a impus interdicții pe conducte în timpul caniculei.
Omul de afaceri, care are o experiență științifică, a lucrat mulți ani pentru British Aerospace. El a trecut la o companie de apărare italiană înainte de a se muta la United Utilities în 2011.
Un purtător de cuvânt al familiei a declarat: „Familia Elsiei Mogford anunță moartea ei, la spitalul din Menorca, marți, 24 august. Elsie era o soție minunată, mamă, fiică, soră și prietenă și le va fi foarte dor de ea tuturor celor care au cunoscut-o și au iubit-o. Familia cere intimitate în acest moment foarte trist.”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook