După un sezon de foc, cei trei finaliștii au scris istorie, alături de ceilalți concurenți care i-au ajutat și n-au ieșit din cuvântul lor.
Au gestionat alegerile, au mai existat și dizarmonii, ca într-o competiție de zile mari, tensiunea a fost uriașă. Loviturile s-au dat cu nonșalanță, mizele au fost uriașe. Sub presiunea unor jurați de excepție, a fost o finală de colecție. Premiul cel mare al ediției cu numărul 11 „Chefi a cuțite” a fost câștigat de Nina din echipa lui Sorin Bontea.
Cine este cuțitul de aur al lui Cătălin Scărlătescu
Unul dintre cei care i-au impresionat pe cei trei chefi a fost Paul Tudosescu, cunoscut ca și Pablo, cuțitul de aur al lui Scărlătescu cu o poveste de viață impresionantă. Pablo lucrează de la 14 ani, iar în acest moment este bucătar în Anglia. Concurentul le-a povestit chefilor că a fost dependent de droguri timp de mai mulți ani, dar a reușit să scape de cercul vicios, după ce a participat la un curs de bucătărie în Franța. I-a avut alături pe toți cei din familie și pe fosta soție.
„Aveam 2 opțiuni: ori eram după gratii, ori la 2 metri sub pământ”
„Sunt Paul, vin din Anglia și lucrez ca bucătar. Lucrez de la 14 ani. Am început la hotel Sofitel, chef bucătar era chef Dumitru Bucșă. L-am prins o lună pe Jean-Luc (…). Am mers în Anglia. Am avut o problemă, o dependență, am avut niște probleme în trecut. Dar mă duceam la muncă, lucram. A trebuit să scap din cercul în care eram, așa că m-am apucat de bucătărie.
Mi-a trebuit să fac ceva, ca să fac ceva. Am avut familia lângă și fosta mea soție. Și a trebuit să fac ceva. M-am gândit ce-mi place să fac și am decis să fac un curs de bucătărie în Franța, undeva, să plec din România, să scap de anturaj. Aveam 2 opțiuni: ori eram după gratii, ori la 2 metri sub pământ. În 2005, am plecat în Anglia.
„După 9-10 ani de Anglia s-a născut băiatul meu, am primit o ofertă în România. Aici am cunoscut-o pe actuala soție”
M-am dus la ambasadă, nu știam deloc engleză. Am fost chef de partie (n.r. chef de partie reprezintă bucătarul-șef responsabil de un anumit domeniu de producție într-un restaurant) la un local. Având cerc de bucătari a fost ok, am învățat ce înseamnă viața fără dependențe.
Nu aș mai face-o niciodată. A fost o lecție de viață. După 9-10 ani de Anglia s-a născut băiatul meu, am primit o ofertă în România. Aici am cunoscut-o pe actuala soție. Băiatul stă la fosta soție. Ele două lucrează împreună. Momentan lucrez în Anglia. Acum 6 luni am decis să încerc pe cont propriu, am două food van-uri”, a dezvăluit Pablo în emisiune.
De ce a renunțat Nina Hariton la meseria de bucătar
Agent imobiliar în prezent, Nina Hariton a obținut trei cuțite de aur, o premieră pentru o femeie. Maestră în bucătărie, a făcut școala franceză, iar o perioadă a lucrat la Brasserie D’Aumont, restaurantul hotelului de Crillon Rosewood, în Paris. Unul dintre cele mai selecte locuri din lume, dar a renunțat la ce îi place să facă cel mai mult.
Motivul a fost unul foarte important. „Pentru că începeam la 7 și terminam la 12 noaptea… Știți cum sunt chefii… Pentru ei asta e viață. Pentru mine, presiunea aceasta, plus viața de familie, că am un copil. Are 7 ani. Colegii niciodată nu mă înțelegeau când copilul era bolnav sau mergeam la urgențe sau să rămân cu el. Am lucrat cinci ani în restaurante haute cuisine”, a povestit, la un moment dat, Nina Hariton.
Laurențiu Neamțu a uimit jurații cu preparatele fantastice
La rândul său, Laurențiu Neamțu știe ce înseamnă să lucreze pentru nume mari. Cuțitul de aur al lui Florin Dumitrescu a colaborat cu Admirals Cove, una din cele mai exclusiviste comunități din Florida, Statele Unite ale Americii, unde a strălucit. Complexul situat pe 1000 de acri de teren seamănă ca un mic oraș, fiind dotat cu hotel, spa, restaurante, piață, port de agrement propriu și propriul club de pescuit.
„Sper să vadă roșu în fața ochilor”
Înainte de marea finală, Sorin Bontea i-a transmis un mesaj de susținere concurentei sale. În stilu-i caracteristic, celebrul bucătar a spus că-și dorește ca toți cei prezenți să vadă roșu în fața ochilor. ”Dragii mei, în seara aceasta este marea finală! Nu s-a mai văzut, nu s-a mai pomenit, trei cuțite de aur! Sper să vadă roșu în fața ochilor. Hai, Nina! Pe ei!”, a scris Sorin Bontea, pe Instagram.
Miza cea mare pentru jurați
Pe lângă bucuria imensă de a fi câștigătorul ediției cu numărul 11 al emisiunii „Chefi la cuțite”, chef Sorin Bontea a intrat și în posesia unui trofeu cu totul și cu totul neașteptat: trei păpuși care îi întruchipează extraordinar de bine cu chef Sorin Bontea, chef Cătălin Scărlătescu și chef Florin Dumitrescu. Păpușelele au ajuns acum în posesia bucătarului care le va pune în casă, la loc de cinste.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook