Presupusul asasin al lui Charlie Kirk a fost prins. Anunțul a fost făcut chiar de președintele Donald Trump. Update

Președintele SUA, Donald Trump a făcut anunțul așteptat de toată lumea: presupusul asasin al lui Charlie Kirk a fost prins de oamenii legii. Dacă va fi găsit vinovat, șeful Americii vrea să fie condamnat la moarte.
Update: FBI și Poliția l-au prins pe suspect în 33 de ore
Directorul FBI, Kash Patel, a făcut o declarație publică după prinderea presupusului asasin al lui Kirk. El a spus că este mândru că a adus dreptate familiei lui Charlie Kirk.
„Vreau doar să-mi exprim recunoștința pentru că ne-au fost oferite resursele de care avem nevoie pentru a opera în acest spațiu, pentru a aduce acest tip de justiție în această viteză. În 33 de ore, am făcut progrese istorice pentru Charlie”, a spus el, citat de Reuters.
Poliția a dat publicității fotografiile specifice cu Tylor Robinson după reținere. El locuiește în Utah, dar nu era student la Universitatea unde a fost înpușcat Kirk.
Tylor locuiește împreună cu părinții și doi frați mai mici într-o casă de 600.000 de dolari cu șase dormitoare în Washington, Utah, la aproximativ 260 de mile sud de asasinarea lui Kirk în Orem.
Președintele SUA a fost cel care a anunțat prima dată că tânărul care l-a ucis pe Charlie Kirk se află în mâinile anchetatorilor.
Donald Trump susține că „în esență, cineva care îl cunoștea, l-a denunțat” și speră ca individul să fie condamnat la moarte dacă va fi găsit vinovat. „Cu un grad ridicat de certitudine, cred că îl avem”, a dezvăluit președintele Donald Trump la Fox & Friends vineri dimineață.
Pe 10 septembrie după amiază, Kirk fusese invitat să vorbească la Universitatea Utah Valley de filiala din campus a Turning Point USA, un grup național de studenți conservatori pe care l-a fondat. În timpul discursului, cineva a tras de pe acoperișul unei clădiri din campus, Kirk s-a prăbușit. Glonțul l-a lovit în gât, fix în carotidă. Probabil că a murit în câteva secunde.
Destul de repede, anchetatorii au descoperit imagini cu trăgătorul, atât în campus, pe acoperiș, cât și pe stradă. Astăzi, deja s-a ajuns la suspect. Sunt informații că tatăl unui tânăr de 22 de ani l-a denunțat că ar fi asasinul.
Potrivit informațiilor oferite presei de FBI, suspectul în cazul uciderii lui Charlie este identificat ca fiind Tyler Robinson, în vârstă de 22 de ani, iar „un membru al familiei” a fost implicat în predarea lui, confirmând astfel că tatăl ar fi cel care și-a predat fiul investigatorilor.
FBI a aflat și a comunicat că Robinson a devenit „mai politic” în ultimii ani și spunea că „nu-l plăcea” pe Charlie Kirk. La percheziția din casa sa, agenții au găsit cartușe de glonț cu inscripții fasciste, pe un tub scria „Hei, fascist! Prindeți!”.
Spencer Cox, guvernatorul statului Utah, a declarat în cadrul unei conferințe de presă, că familia lui Tyler și-a amintit de un incident recent în care acesta a venit la cină (înainte de 10 septembrie) și a menționat că Charlie Kirk va veni să vorbească la Universitatea Utah Valley.
Atunci tânărul a făcut afirmații despre motivul pentru care „nu-l plăcea și punctele de vedere pe care le avea” cu privire la Kirk. Robinson i-a spus unui membru al familiei că „ Charlie Kirk era plin de ură și răspândea ură”, potrivit lui Cox.
Tatăl lui Tyler a aflat chiar de la fiu că el ar fi asasinul, după niște fraze pe care i le-a spus. El și-a sunat un prieten și i-a povestit ce i-a spus băiatul, iar acesta a anunțat un șerif.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook