Blocul din strada Nicolae Drăgan nr. 5A, din sectorul 5 al Capitalei era debranșat de la curentul electric. A fost construit în anul 2012 de firma dezvoltatorului imobiliar Ilie Ioniță, despre care se spune că este un apropiat al fraților Cămătaru. În 2018, când un alt bloc contruit de Ioniță a luat foc, s-a descoperit că nu avea autorizație de construcție. La fel de ilegal s-a constatat că fusese ridicat și blocul din strada Nicolae Drăgan nr 5A.
Locatarii nu au știut la data întocmirii actelor, ba unii nici nu au ajuns să finalizeze contractele de vânzare-cumpărare până la data la care s-a produs incendiul. Au fost bucuroși că au plătit doar 30.000-40.000 de euro pentru un apartament. Și astăzi se judecă în instanțe cu Ilie Ioniță.
Cei din blocul ars au rămas pe drumuri și cu paguba. Locatarii din cel de-al doilea bloc s-au trezit, în urmă cu 2 luni, că firma de electricitate i-a debranșat fiindcă nu putea să încheie contracte cu locatarii. Electricienii au descoperit că racordarea la curent se făcea dintr-o garsonieră a constructorului Ioniță, printr-o improvizație periculoasă. Lipsea și certificatul de urbanism al clădirii pe care doar Primăria Capitalei, prin Consiliul Municipal, putea să-l elibereze. Iar primarul Nicușor Dan și echipa lui n-au găsit nicio soluție ca să nu lase bătrâni, copii și pe părinții lor să stea două luni în întuneric și frig.
Oamenii din bloc (90 de familii) au stat cu frigiderele goale, au gătit doar ce puteau mânca într-o zi, elevii cei mici nu au putut face școală online, în vreme ce elevii din clasele mai mari s-au chinuit cu telefoanele.
Într-un reportaj publicat de Libertatea.ro, o bătrână locatară spunea, săptămâna trecută, că are nevoie de aparatul de respirat, dar nu-l poate folosi. Fotografia publicată e șocantă.
Primarul Piedone a rezolvat parțial situația
În cursul serii de miercuri, primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, cu un ajutor primit din partea partidului pe care-l reprezintă – PP-USL – a rezolvat parțial situația. Le-a adus lumină și căldură în locuințe cu un generator de curent și cu o echipă de meseriași care a știut ce să facă. Ba mai mult, după cum ne-a spus primarul Piedone, a luat legătura cu primarul general Nicușor Dan cu care s-a înțeles ca să se grăbească aprobarea și eliberarea certificatului de urbanism pentru acel bloc care trebuie să intre în legalitate.
Primarul sectorului 5 a dezvoltat pe pagina lui de Facebook ce a făcut pentru locuitorii din sectorul său ca să-i ajute, atât cât i-a stat în putință.
„Stingem lămpile și lanternele în blocul năpăstuit de pe Nicolae Drăgan!”
Alungăm frigul!
Readucem zâmbetele furate de un dezvoltator imobiliar pervers și mincinos!
Readucem lumina in casele fraților pacăliți și furați!
Și, atenție: Readucem desenele animate in televizoarele stinse de luni bune!
Fraților,
Oamenii au cumpărat locuințe și au fost pacăliți! Dezvoltatorul imobiliar le-a racordat ilegal casele la curent! I-a mințit repetat ca le face contracte individuale! Dar… i-a batjocorit și i-a lăsat in voia sortii! Când și-au dat seama c-au fost furați, era prea târziu! Dezvoltatorul este cercetat penal! Dar nu ii ajuta cu nimic aspectul! Ei… își trăiesc calvarul!
Din vara… n-au mai avut nici lumina, nici apa calda, nici zâmbet! Locuințele nu-s racordate la RADET! Au centrale pe gaz, dar fără curent… si ele sunt înghețate bocnă!
Copiii învață la lampa, se îmbăiază in lighean, dorm îmbrăcați!
Bolile le dau tuturor târcoale! Și e nedrept!!!
Ca sa-și racordeze casele la curent au nevoie ca Primăria Capitalei sa le emită certificatul de urbanism!
Momentan, actul este captiv in birocrație!
NOI, Primăria Sectorului 5, nu ii putem ajuta cu acele acte! Din ce cauza, credeți? Din cauza unei aberații, oameni buni: Strada Nicolae Dragan este in Sectorul 5, dar se afla in administrarea Primăriei Capitalei! Din nefericire, așa este!
Fac apel la Primarul General și la Consiliul General: Semnați actele necesare racordării blocului la curent!
E frig si se întuneca repede, fraților!!!
Va rog sa-i ajutați, urgent, pe acești oameni!
Puneți-va in locul lor!
Dacă ar fi rudele voastre?
Dacă ar fi părinții voștri?
Dacă ar fi copiii voștri????
Dacă cu s-ar fi întâmplat VOUĂ, mai erați impasibili???
Va rog, ajutați-i!
Temporar, ii vom sprijini cum putem!
Pana când birocrația nu-și va mai bate joc de aceste suflete… le alungam bezna și frigul cu un generator de 100 de litri, pe motorina!
Va rămâne acolo, la bloc, permanent! Și ii vom asigura asistenta și carburant, desigur!
Iar NOI, administrația Sectorului 5, rămânem lângă acești oameni, până când li se va face dreptate!
Va fi bine! Pentru ca trebuie sa fie bine!
Cu stima, primarul Piedone
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook