Interviul istoric din data de 08 Februarie acordat de Vladimir Putin jurnalistului american Tucker Carlson nu a avut ca scop stabilirea unui adevăr de netăgăduit, însă a făcut lumină în gândirea unui om politic care conduce Federația Rusă din 2012. Printre nenumăratele subiecte abordate în cadrul discuției de peste două ore s-a aflat și acela al inteligenței artificiale. De aici, nu a fost decât un pas până la menționarea celebrului om de afaceri Elon Musk și a uneia dintre companiile sale, Neuralink.
Mai exact, președintele rus a lăudat inteligența lui Musk precum si progresul realizat de acesta până acum. De mentionat că nu este prima oară când Putin sau unul dintre oficialii săi iau contact, chiar și indirect, cu afaceristul. Presa intenațională notează de ceva ani că relația dintre liderul de la Kremlin și afaceristul din Silicon Valley este una bună, ba chiar că au existat discuții între cei doi de-a lungul timpului, chiar și dupa debutul conflictului din Ucraina.
Musk a implantat un cip în creierul uman
Conform unui mesaj postat pe rețeaua de socializare X (fostă Twitter) chiar de către Elon Musk în data de 29 ianuarie, Neuralink, compania prin care antreprenorul speră să revoluționeze interfețele creier-computer (BCI), a implantat pentru prima dată un dispozitiv de „citire a creierului” într-o persoană.
Musk a vorbit în trecut despre folosirea cipurilor cerebrale pentru a controla tastaturi și multe altele. Tehnologia este încă la un stadiu experimental. Mai mult decât atât, nu se cunosc în acest moment riscurile pe care un astfel de cip le-ar putea avea asupra creierului sau posibilele răni pe care le-ar genera. În ciuda acestor riscuri, FDA (Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente) a acordat anul trecut companiei lui Musk autorizația pentru a efectua testarea implantului pe oameni.
Vladimir Putin, laude la adresa lui Musk, dar cu rețineri
Poate unul dintre aspectele cele mai relevatoare ale interviului acordat de liderul rus în urmă cu două săptămâni a fost atunci când Tucker Carlson l-a întrebat pe Putin despre noua tehnologie de cipuri cerebrale a lui Elon Musk.
„Cred că nu există o cale de a-l opri pe Elon Musk. Va face cum crede el de cuviință. Cu toate acestea, va trebui găsit un teren comun cu el. Căutate modalități de a-l convinge. Cred că este o persoană inteligentă. Cu adevărat cred asta. Deci, va trebui să se ajungă la un acord cu el, deoarece acest proces trebuie formalizat și supus anumitor reguli”, a declarat Putin.
„Omenirea se confruntă în prezent cu multe amenințări. Datorită cercetătorilor genetici, este acum posibil să se creeze un superom, un individ specializat, un atlet, un om de știință, un militar, toți modificați genetic”, a mai adăugat liderul de la Kremlin.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook