Simona Ionescu / Redactor Șef

Puya nu are remușcări. După ce a ieșit pozitiv la consum de cocaină, rapperul consideră că face publicitate Poliției

Puya nu are remușcări. După ce a ieșit pozitiv la consum de cocaină, rapperul consideră că face publicitate Poliției
Celebrul Puya s-a ales cu dosar penal după ce în noaptea de 27 aprilie a fost prins drogat la volan.

Artistul așteaptă acum ca birocrația penală să își urmeze pașii, în timp ce își vede liniștit de viața sa pe scenă. În timp ce a refuzat să facă declarații când a fost dus la audieri, zilele acestea i-a venit cheful de vorbit în public. Prezent la prima ediție a festivalului „Beach, Please“, de la Costinești, cântărețul s-a „destăinuit“ în fața fanilor, amuzându-se de situație.

Rapperul a ieșit pozitiv la cocaină

Artistul a fost oprit în trafic de un echipaj care acționa în zona Dorobanți, în 27 aprilie. Pe numele său adevărat Dragoș Gărdescu, ar fi fost oprit de un echipaj de poliție care supraveghea traficul în zona centrală a Capitalei. Artistul a fost testat cu aparatul etilotest, care a dat un rezultat negativ. Dar pentru că aveau suspiciuni în ceea ce îl privește, polițiștii i-ar fi cerut rapper-ului să sufle și în DrugTest, aparatul indicând un rezultat pozitiv la cocaină.

Ulterior, artistul a fost dus la spital pentru prelevarea de probe biologice, dar și la audieri, unde a invocat dreptul la tăcere, refuzând să dea declarații. Puya a rămas fără permis de conducere, anchetatorii așteptând rezultatul analizelor. Între timp, cântărețul s-a bucurat de mini-vacanța de 1 Mai.

„Fac reclamă la Poliția Română“

De altfel el a și a susținut un concert la prima ediție a festivalului „Beach, Please“, organizat la Costinești. În timpul concertului, Puya a vorbit despre incidentul cu polițiștii de la finele lui aprilie.

„Nu vreau să discut despre asta. Adevărul se știe mai încolo. (…) S-au spus multe c… despre mine“, a spus Puya în timp ce era pe scena de la Costinești. El a luat în glumă întreaga întâmplare: „Măi fraților, m-ați văzut la televizor, ați văzut că dau bine, dau frumos zilele astea? Nu mai fac reclamă la chipsuri, fac reclamă la Poliția Română mai nou, să știți”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre