Gazonul de pe Arena Națională a fost inundat de ploaie, chiar înainte de primul meci din Euro 2020, cel dintre Austria și Macedonia de Nord. Partida urmează să aibă loc duminică, 13 iunie, începând cu ora 19:00. Surpriză însă, ploaia a luat prin surprindere organizatorii, care au uitat să închidă acoperișul. Aceștia aparțin de Primăria Capitalei, în administrația căreia se află Arena Națională.
În urma ploilor torențiale din ultimele zile, gazonul s-a transformat acum în baltă. Acest lucru l-au simțit pe propria piele chiar austriecii, în momentul în care au intrat pe teren pentru antrenament. În momentul în care au aruncat mingea, aceasta a rămas la sol, stropind apă în jur. În aceste condiții, federația de la Viena a luat hotărârea de a anula antrenamentul, căci suprafața de joc este impracticabilă.
Arena Națională, inundată de ploaie. Acoperișul e degeaba
Selecționerul Austriei, Franco Foda, a întrerupt furios antrenamentul, însă jucătorii au privit în final situația cu amuzament. În video-ul de mai sus se poate observa cum aceștia plonjau pe gazon, precum în piscină.
Stadionul Arena Națională a fost inaugurat pe 6 septembrie 2011 și este dotat cu acoperiș retractabil. Structura gigantică a costat 234 de milioane de euro. Degeaba, acum sunt practic inundate! Constructorii se lăudau cu faptul că această lucrare a fost inclusă într-o serie de stadioane nou construite în ultimii ani. Care schimbă felul în care spectatorul este obișnuit să privească evenimentele sportive.
Gazonul nu este singurul afectat. Conform DigiSport, deși stadionul are tribunele acoperite, ploaia și-a făcut de cap peste tot, iar apa curge șiroaie pe trepte. Arena Națională urmează să găzduiască 4 meciuri, începând cu data 13 iunie. Evenimentul zilei a obținut informația și imagini cu stadionul de după potop. Totul pare în regulă, pentru că sistemul de drenaj al terenului a funcționat, apa a fost evacuată și refacerea gazonului a avut loc în mai puțin de 24 de ore.
Meciul Austria – Macedonia de Nord se joacă duminică seara, de la 19:00 și e în direct la PRO TV.
Foto: Captură YouTube
Suc și sirop de trandafiri. Rețete fără conservanți
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook