Simona Ionescu / Redactor Șef

Raluca Bădulescu a mărturisit: ”Sunt obsedată de cumpărături”

Raluca Bădulescu a mărturisit: ”Sunt obsedată de cumpărături”
Raluca Bădulescu, jurata de la ”Bravo, ai stil”, este o împătimită a hainelor și accesoriilor. ”Sunt obsedată de cumpărături”, a mărturisit vedeta Kanal D.

Raluca Bădulescu a fost invitata jurnalistei Denise Rifai și a făcut ce știe ea mai bine: a criticat ținutele tinerelor vedete. ”O să iasă iar discuții. Au mai ieșit de o mie de ori discuții, suntem învățați cu chestia asta.”

Raluca Bădulescu: ”Sunt obsedată de cumpărături”

Raluca Bădulescu este una dintre cele mai rafinate doamne de la noi. De aceea, când critică ținutele concurentelor din emisiunea ”Bravo, ai stil”, toată lumea ascultă cu atenție.

Denise Rifai a întrebat-o pe Raluca Bădulescu (46 de ani) care este cel mai prost îmbrăcată vedetă din România.

”Complicată întrebare pentru că sunt mai multe. Artistele acestea de noua generație sunt. Cred că sunt două tipuri de vedete mai prost îmbrăcate: artistele astea mai tinere. Au o scuză pentru că sunt la început de drum și se află într-o căutare stilistică. Apelează la diverși stiliști, azi la unul, mâine la altul, fiecare cu stilul lui. Am avut multe dintre ele pe care le-am criticat la rubrica de la «Teo Show», de la Nicole Cherry, la Andreea Bălan.

Uite, Andreea Bălan nu este o artistă tânără, de exemplu, și mi se pare una dintre artistele nefericit îmbrăcate. O să iasă iar discuții, au mai ieșit de o mie de ori discuții cu Andreea Bălan, suntem învățați cu chestia asta. Dar trebuie să înțeleagă un lucru: eu nu am nimic cu persoanele, departe de mine gândul ăsta.

Îi apreciez ca artiști, le apreciez munca, dar nu înțeleg eu ce nu înțeleg ei: hainele și stilul sunt una. Mai ales ei, ca artiști, ar trebui să fie foarte preocupați de imagine și să apeleze la stiliștii care le pun în valoare personalitatea.

Există și artiști perfecți, care îmi plac la nebunie, dar exemplele negative sunt mai multe. Și există dablaua asta de a-i copia pe cei de afară.

Nu trebuie să mai copiem, ci să apeleze la stiliști, la sfaturi avizate și să înțeleagă să se îmbrace conform personalității, publicului, vârstei. Să nu mai ia totul personal! Ne întâlnim la evenimente si spun: ”Ce-ai avut cu mine de ai spus că nu-mi stă nu știu ce bine…”, a spus Raluca Bădulescu.

Raluca Bădulescu împrumută bani de la părinți

Raluca Bădulescu a vorbit despre pasiunea ei pentru shopping. „Sunt obsedată de cumpărături. Hainele sunt viața, iubirea și sufletul meu. Nu are importanță ce cumpăr. Important este să intre, măcar o dată la două zile, un colet pe ușă”, a mărturisit vedeta.

Denise Rifai a întrebat dacă sprijinul financiar al părinților contează. „Încă depind de el. Mai pun mâna pe telefon uneori și cer. Nu știu ce aș fi făcut fără sprijinul părinților mei. Pentru mine sprijinul părinților a contat, contează și va conta întotdeauna”.

„Părinții sunt o icoană pentru mine și sora mea. Cele mai frumoase daruri sunt părinții mei și educația pe care am primit-o de la părinții mei. Deși am 46 de ani, în continuare mă consider fata mamei și a lu’ tata. În continuare mă duc la sfaturi pentru ei”, a mărturisit Raluca Bădulescu.

„Sper din suflet că sunt omul pe care și-l doresc părinții mei. Eu am fost mereu un copil mai neliniștit. Sora mea este la polul total opus.  Mi-au trebuit ani ca să îmi dau seama că sfaturile primite de la părinți trebuiau valorificate la momentul respectiv. Sper că astăzi sunt omul de care sunt mândri și mama și tata”, a spus vedeta.

A fost întrebată despre relația pe care o are cu fiul ei de 18 ani, Alex. Raluca Bădulescu a răspuns că speră să fie o mamă adaptată timpurilor. „Sunt foarte mândră de Alex. Eu, tata, mama, soțul, toți gravităm în jurul lui. Este un copil fantastic, este meritul părinților mei sută la sută faptul că este așa. Părinții mei îi acordă o educație neprețuită”.


Raluca Bădulescu, lecție de rafinament. Vorbește despre bărbații din viața ei

Raluca Bădulescu, un critic de modă care vorbește corect românește cu concurentele. Ce o recomandă?

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre