Simona Ionescu / Redactor Șef

Războinicul Cristi Borcea nu acceptă să piardă. Milionarul nu scoate nici un leu din buzunar

Războinicul Cristi Borcea nu acceptă să piardă. Milionarul nu scoate nici un leu din buzunar
Milionarul Cristi Borcea le ține piept autorităților rutiere, iar de data asta, ținta este Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova. Afaceristul se ține tare și vrea să obțină anularea unei amenzi contravenționale primite chiar la începutul anului.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, procesul intentat de Cristi Borcea a fost înregistrat la Judecătoria Ploiești și vizează o sancțiune aplicată pe 3 ianuarie 2026.

Cristi Borcea vrea să anuleze amenda de circulație primită la începutul anului

Abia întors în Capitală după vacanța de sărbători, Cristi Borcea s-a trezit cu o amendă pe cap, pe care nu o acceptă deloc și a luat atitudine declanșând război împotriva agenților de circulație de la Inspectoratul de Poliție al județului Prahova. Afaceristul vrea să anuleze amenda pe care a primit-o la începutul lunii, pe 3 ianuarie.

Pentru un om de afaceri cu averea lui Cristi Borcea, valoarea amenzii nu reprezintă o problemă majoră, miza reală pare a fi alta: suspendarea dreptului de a conduce. Până la o decizie definitivă a instanței, Borcea poate continua să șofeze fără restricții.

Cristi Borcea s-a aflat într-o situație similară și în urmă cu câțiva ani

Războinicul Cristi Borcea nu acceptă să piardă. Milionarul nu scoate nici un leu din buzunar
Cristi Borcea a declarat război poliției rutiere

 

Nu este prima dată când Cristi Borcea contestă o amendă rutieră în instanță. În urmă cu câțiva ani, el a pierdut un proces similar împotriva Poliției Rutiere București. Atunci, radarul l-a prins circulând cu 103 km/h într-o localitate unde limita era mult mai mică.

A primit o amendă de 1.305 lei și 9 puncte-amendă, plus suspendarea permisului. În acea contestație, Borcea a susținut vehement că măsurătoarea a fost greșită.

Argumentele sale au inclus: viteza înregistrată eronat din cauza amplasării sau utilizării defectuoase a cinemometrului radar, precum și posibilitatea ca viteza să aparțină altui autovehicul din trafic.

De asemenea, afaceristul a invocate prezumția de nevinovăție și a cerut dovezi că agentul constatator avea atestat de operator radar, că aparatul era verificat metrologic și că măsurătoarea respecta Norma de metrologie legală NML 021-05/2005. Totuși, instanța a respins contestația și a menținut sancțiunile.

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri