„În jurul orei 12 (ora României), alpinistul Horia Colibășanu a urcat pe vârful Kangchenjunga, fără oxigen suplimentar, reușind premiera mult așteptată pentru alpinismul românesc. Horia a urcat astfel pe singurul munte de 8000 de metri neatins până acum de români, al treilea vârf ca înălțime al planetei (8586 m.).
Horia a sunat după ce a coborât deja câteva sute de metri, în drumul lui de întoarcere spre Tabăra 4. A apucat să transmită prin telefonul-satelit că traseul a fost foarte greu și obositor. Pe vârf a făcut câteva poze și a coborât rapid.
Despre colegii săi, Marius Gane și Peter Hamor, știm că sunt acum în Tabăra 4, ei nereușind să ajungă astăzi pe vârf. Revenim cu detalii despre ce urmează, de îndată ce le avem. Să le ținem pumnii în continuare băieților”, transmit reprezentații cunoscutului alpinist timișorean.
Muntele locuit de un zeu ostil
Kangchenjunga (8586 m) este al treilea vârf ca înălțime de pe planetă, iar statistic, având în vedere expedițiile eșuate, multe încheiate cu decese, reprezintă al doilea cel mai periculos munte din lume. Datele din 2021 arată că 1 din 4 alpiniști care au încercat să îl urce au murit pe traseu. După prima ascensiune realizată în 1955 de o expediție britanică, au trecut 22 de ani până la o nouă reușită.
Kangchenjunga este un gigant situat de-a lungul graniței dintre Nepal și India, într-unul dintre cele mai izolate locuri din Himalaya. În unele zile, senine, poate fi văzut și de la 110 kilometri depărtare, tocmai din India. Muntele este considerat lăcașul unui zeu ostil, credință întărită de vremea imprevizibilă și avalanșele frecvente. Muntele a păstrat până astăzi reputația de „vârf neatins”. Pentru alpinismul din România acest munte era, până sâmbăta aceasta, singurul optmiar (munte de peste 8000 de metri) neurcat de români.
Horia Colibășanu a renunțat la ascensiune în urmă cu 10 ani
Horia Colibășanu se reîntâlnește cu Kangchenjunga după 10 ani de la prima sa încercare. În 2012, a renunțat la ascensiune cu 100 de metri înainte de vârf. Un perete de stâncă nu a putut fi depășit la timp pentru întoarcerea în siguranță în ultima tabără.
La începutul lunii aprilie a acestui an, sportivul din Timișoara a pornit spre Nepal alături de alpinistul Marius Gane. Anul trecut, cei doi au făcut echipă în Dhaulagiri, alt optmiar dificil din Himalaya. Sportivii români au făcut ascensiunea, ca de obicei, fără oxigen suplimentar și fără ajutor din partea șerpașilor.
A fost, așa cum a transmis Horia Colibășanu, o expediție teribil de grea. Traseul de la tabăra de bază către vârf a fost unul îngreunat de căldură. Practic, a urcat, așa cum a povestit vineri, sub un soare dogoritor. „Nu e căldura plăcută pe care o știm de la mare. La aproape 8000 de metri, razele soarelui sunt reflectate de fapt de zăpadă, ceea ce face ascensiunea și mai dificilă pentru alpiniști”, a transmis Horia, ieri, prin telefonul-satelit.
Horia Colibășanu, singurul român medaliat cu „Pioletul de aur”
Horia Colibășanu a participat la 23 de expediții internaționale de-a lungul carierei, fiind românul cu cele mai mari performanţe în alpinismul de altitudine, cu nouă „optmiari” urcați.
Stomatolog de profesie, Horia Colibășanu este singurul român care a reușit ascensiunea vârfurilor Annapurna (8.091 m, în 2010), K2 (8.611 m, în 2004), Dhaulagiri (8.167 m, în 2007) și Shishapangma (8.013 m, în 2014), toate din Himalaya, toate de peste 8.000 de metri, toate incluse în Top 5 vârfuri mortale din lume, toate fără să folosească oxigen suplimentar și fără să fie ajutat de șerpași. Laz acestea se adaugă succesul înregistrat azi, cucerirea vârfului Kangchenjunga.
E singurul român căruia British Alpine Club i-a acordat distincția „Spirit of Mountaineering”, (Piolets d’Or, 2009) din partea British Alpine Club, cel mai vechi club montan din lume. În 2017 a primit cea mai importantă distincție pe care o poate acorda președintele României: Ordinul Național “Steaua României”, grad de Cavaler. Este cetățean de onoare al orașelor Timișoara și Slatina.
Expediţia “Kangchenjunga 2022” este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă.
Sursa foto: Horia Colibășanu / Kangchenjunga 2012
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook