Simona Ionescu / Redactor Șef

Vedeta alpinismului românesc a făcut vaccinul anti COVID-19. Nu bănuiți de ce!

Vedeta alpinismului românesc a făcut vaccinul anti COVID-19. Nu bănuiți de ce!
Zilele acestea taberele sunt extrem de împărțite cu privire la eficiența vaccinului anti COVID-19. În această perioadă, primii vaccinați sunt medicii, și se calculează necesarul de doze pentru categoriile care vor putea fi vaccinate în etapa următoare. Mulți dintre medicii care au optat pentru administrarea vaccinului au ținut să o facă public.

Și vedeta alpinismului românesc a făcut vaccinul. Vorbim de alpinistul Horia Colibășanu, care, poate nu știați, este de profesie medic stomatolog. Acesta a ales să transmită un mesaj public legat de importanța vaccinării în lupta cu pandemia momentului. Ca atare, s-a lăsat fotografiat în momentul administrării primei doze și a spus ce gândește, într-un mesaj deosebit de emoționant.

„Pentru un alpinist e foarte importantă „poza de vârf”. Nimeni nu te crede că ai urcat un munte înalt până nu dovedești că ai fost acolo. Am făcut câteva poze de vârf în ultimii ani. De departe, aceasta e cea mai importantă poza de vârf. De vârf de ac. Când mă aflu în vârful muntelui, sunt conștient că la momentul pozei sunt doar la jumătatea drumului. Abia jos, în tabăra de bază, în siguranță, mă bucur de o ascensiune reușită. La fel și acum.

Momentul pozei mele de la vaccinare nu are relevanță decât dacă facem toți mișcarea asta. Sau, mă rog, măcar 70 %. Abia atunci putem zice că am coborât muntele în siguranță, împreună. Abia atunci putem zice că ce a fost mai greu a trecut. Înainte de a fi sportiv sunt medic. Sunt convins că în 2021 vaccinarea e cel mai important lucru pe care îl putem face.

Dar de reușită putem vorbi dacă și numai dacă ne comportăm ca o echipă de coardă. Fii sportiv. Fii fair play. Fă ca fiecare poză de vârf să conteze”, a scris Horia Colibășanu pe pagina sa de Facebook. Imaginea cu sportivul la vaccin s-a viralizat rapid. Și, așa cum se aștepta, au fost și multe voci care i-au contestat decizia ca fiind cea corectă. Vocile contra nu erau din rândul persoanelor cu studii medicale, merită menționat acest lucru.

Performanțele lui Horia Colibășanu, neegalate de niciun român

Stomatolog de profesie, Horia Colibășanu este singurul român care a reușit ascensiunea vârfurilor Annapurna (8.091 m, în 2010), K2 (8.611 m, în 2004), Dhaulagiri (8.167 m, în 2007) și Shishapangma (8.013 m, în 2014), toate din Himalaya, toate de peste 8.000 de metri, toate incluse în Top 5 vârfuri mortale din lume, toate fără să folosească oxigen suplimentar și fără să fie ajutat de șerpași. E singurul român căruia British Alpine Club i-a acordat distincția „Spirit of Mountaineering”.

Everestul a devenit al optulea vârf de peste 8.000 m din palmaresul sportivului. E și o premieră pentru România având în vedere ascensiunea prin practicarea alpinismului pur. În 2014, Horia Colibășanu a cucerit vârful K2 (8.611 m) din Pakistan, fără oxigen suplimentar și tot fără șerpași. Apoi a mai cucerit Manaslu (8.163 m), Dhaulagiri (8.167 m), Shishapangma (8.027 m), Annapurna (8.091 m), Makalu (8.463 m), și Lhotse (8.516 m).

Meniu de Everest

Despre curajul lui s-a făcut și un film, Superhombre (regia Mircea Gherase, Lucian Mircu). În primăvara lui 2017, sportivul a început o nouă expediție pe Everest, după două tentative ratate. Pentru prima oară, el încearcă o ascensiune solo. Superhombre este o poveste despre căutarea libertății într-o lume în care timpul e tot mai scurt. Pentru Horia și colegii lui, Himalaya reprezintă unul din ultimele locuri de pe planetă unde mai poți trăi neprevăzutul, aventura autentică.

În 2017, Horia Colibășanu a cucerit Everestul hrănindu-se cât se poate de neaoș, bănățenește, cu slană și cârnați. La momentul respectiv, Evenimentul zilei a aflat câteva detalii ”picante” ale acestui rezultat fabulos. Alpinistul a plecat spre Everest cu trei kilograme de slănină și trei kilograme de cârnați în bagaje. Timișoreanul povestea că a evitat prăjirea acestora și a preferat să facă din cârnați „un fel de ciorbă”. Bucatele tradiționale românești l-au salvat pe munte, fiind sățioase, pline de energie și compacte.

Sursa foto: Horia Colibășanu / arhiva personală

Alec Baldwin, cugetări din izolare. Soția sa, acuzată grav de internauți

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre