Prințul Harry împlinește astăzi 40 de ani și a primit felicitări la prima oră a dimineții chiar de la regele Charles și regina Camilla. Suveranul a postat un mesaj la 8.30 ora Londrei, iar mesajele de la internauți au început să curgă.
Părerile internauților au fost împărțite
„Astăzi, ducele de Sussex împlinește 40 de ani. Îi urăm aniversare fericită”, a fost mesajul regelui și reginei, alături de o fotografie cu Harry răzând.
Să fie acest gest primul pas pe care Charles și Camilla l-au făcut pentru împăcarea cu Harry? Fanii Casei regale au trimis zeci de mesaje, dar părerile sunt împărțite. Din păcate, Harry nu a primit și un mesaj de la William și Kate, dar aceștia au dat un share la postarea lui Charles și Camilla. Dovadă că fiul cel mare al Suveranului Marii Britanii nu și-a iertat nici acum fratele…
„La mulți ani, prințe și continuă să fii tu însuți”
În timp ce unii spun că nu s-a mai postat de multă vreme despre prinț, alții susțin că nu merită. „Nu a mai fost o postare ca aceasta de ani de zile față de Harry. Atât de frumos de văzut!”.
„La mulți ani, prințe și continuă să fii tu însuți”, au spus unii dintre internauți, în timp ce alții susțin că „el nu merită o zi de naștere fericită”.
„Toate comentariile urâte sunt nedrepte și inutile, nu ați mers în pantofii lui Harry și nu i-ați trăit viața”, a menționat altcineva.
Se așteaptă ca Harry să facă drumeții în munți de ziua lui
Harry își petrece ziua de naștere în Montecito alături de cei mai importanți trei oameni din viața sa, soția sa, Meghan Markle, și cei doi copii ai lor, Archie și Lilibet. Potrivit Dailymail, se așteaptă ca Harry să petreacă ceva timp făcând drumeții pe munții din California cu unii dintre cei mai apropiați prieteni.
Momente speciale din viața lui Harry
Henry Charles Albert David s-a născut sâmbătă, 15 septembrie 1984, în aripa Lindo a spitalului St Mary din Paddington. La momentul nașterii sale, copilul era al treilea la tronul regal. El a fost botezat la 21 decembrie 1984, la Capela St George, Castelul Windsor, de către arhiepiscopul de Canterbury, Robert Runcie.
Harry: „Jumătatea mea de cameră era mult mai mică, mai puțin luxoasă”
Spre deosebire de William, care era considerat moștenitorul tronului, Harry a fost considerat „rezerva”.
„Jumătatea mea de cameră era mult mai mică, mai puțin luxoasă. Nu am întrebat niciodată de ce. Nu-mi păsa. Dar nici nu trebuia să întreb. Cu doi ani mai mare decât mine, Willy era moștenitorul, în timp ce eu eram rezerva”, a scris prințul în cartea de memorii.
„Purgatoriu pentru un băiat mai puțin strălucit”
Lumea lui Harry s-a prăbușit în august 1997, după moartea mamei sale iubite, când avea doar 12 ani. Pe măsură ce a devenit adolescent, s-au făcut încercări de a-i proteja pe Harry și pe William de ochii publicului. Harry a intrat la Colegiul Eton, un loc pe care l-a descris ulterior ca fiind un purgatoriu.
„18 prim-miniștri au fost formați în sălile de clasă de la Eton, plus 37 de câștigători ai Crucii Victoria. Rai pentru băieții străluciți, nu putea fi decât purgatoriu pentru un băiat foarte puțin strălucit”, a spus Harry.
Africa i-a schimbat viața
După ce a vizitat Africa pentru prima dată la vârsta de 12 ani, Harry s-a îndrăgostit pentru toată viața de acest continent, care l-a ajutat să își găsească punctul de atracție în viață. În memoriile sale, Harry și-a descris experiențele din Africa ca fiind „schimbătoare de viață” și „formatoare”.
„Cel mai mare compliment pe care l-am primit vreodată” de la o prietenă din Africa: «Cred că trupul tău s-a născut în Marea Britanie, dar sufletul tău s-a născut aici, în Africa»”, s-a destăinuit prințul.
Harry a lucrat la proiecte în Namibia, Tanzania, Africa de Sud și Botswana, iar în 2017 a devenit președinte al African Parks.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook