Chiar dacă a fost vorba de o vizită privată, regele Charles s-a întâlnit cu Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni și i-a cerut președintelui ceva cu totul ieșit din comun.
Regele Marii Britanii a ținut neapărat să îl cunoască pe Eduard Hellvig, directorul SRI, să-i strângă mâna și să-l felicite pentru activitatea sa. În perioada în care a fost prinț de Wales, Charles a fost „patron spiritual” al serviciilor de informații britanice și a vrut să-i aducă mulțumiri directorului SRI pentru relațiile bune de colaborare dintre instituția pe care o conduce și serviciile britanice. Dar și pentru cooperarea privind problemele legate de războiul din Ucraina.
A numit România „țară de glorii, țară de dor”
Pe de altă parte, Suveranul a numit România „țară de glorii, țară de dor”, citând din celebra poezie a lui Mihai Eminescu, „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”. „Nu pot descrie plăcerea pe care o am vizitând încă o dată România.
Vă mulțumesc domnule președinte pentru cuvintele frumoase și generozitatea imensă pe care ați manifestat-o organizând această recepție. Au trecut 25 de ani de la prima mea vizită în această țară remarcabilă. Când am venit aici și chiar dinainte am simțit o legătură profundă cu România.
„Întotdeauna m-am simțit acasă în România”
Regele României era vărul Regelui Marii Britanii, iar Regina Maria era descendent al Familiei Regale britanice, iar tatăl meu a fost vărul Regelui Mihai și aveau amintiri din copilăria comună petrecută aici.
Întotdeauna m-am simțit acasă în România. În toți acești ani am avut bucuria de a putea călători prin toată țara și am întâlnit români din toate domeniile. Am avut astfel posibilitatea de a fi martori la prima mână a dezvoltării extraordinare care a avut loc și care este o mărturie a energiei, inovativității și rezistenței dvs.
„Încă din anii ’90 am devenit prietenul lor și sunt și acum prietenul Asociației Monumentelor”
Am fost impresionat de reprezentanții tinerei generații, care fac față provocărilor lumii moderne, în toate domeniile. Am fost inspirat de oamenii pe care i-am întâlnit, care lucrează neobosit pentru ceilalți. Sunt eforturi de a-i sprijini pe tineri. Încă din anii ’90 am devenit prietenul lor și sunt și acum prietenul Asociației Monumentelor, care îi instruiește pe arhitecți și cei activi în conservarea monumentelor.
Este impresionant să vezi câți voluntari lucrează zilnic, an de an cu, atâta dedicare pentru monumentele istorice, pentru a ajuta la păstrarea arhitecturii atât de diversificate a României.
„Am venit în România atâția ani pentru că am simțit apropierea de poporul român pentru suferințele din urma celui de-Al Doilea Război Mondial”
Am ajuns să iubesc România, cultura și arta, patrimoniul, istoria, peisajele și biodiversitatea. Țară de glorii, țară de dor! România și-a păstrat pădurile, peisajele rurale și modele de agricultură sustenabilă. În continuare, aici sunt numeroase specii care au dispărut din alte zone din Europa și din lume.
Cu atât mai prețioasă devine deci această țară, dar mai ales prețuiesc prietenii mei din România. Sunt foarte recunoscător pentru numeroșii oameni care sunt și aici în sală, care m-au sprijinit și în proiecte, care fac bine. Am văzut un sprijin deosebit de generos pentru prietenii din Ucraina.
Am venit în România atâția ani pentru că am simțit apropierea de poporul român pentru suferințele din urma celui de-Al Doilea Război Mondial. Din ce în ce mai mulți britanici vin anual în România și milioane de români reprezintă un element important al vieții în Marea Britanie. Legăturile noastre de prietenie sunt mai puternice”, a mai spus Regele Charles al III-lea.
Azi, cele mai importante publicații din Marea Britanie au prezentat reportaje despre vizita Regelui Charles în România și probabil că o vor mai face și în următoarele patru zile, cât va mai sta monarhul în România.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook