Strania întâmplare s-a petrecut în data de 3 martie, iar victime au fost Roman Abramovich, un fel de purtător de mesaje între Putin și Zelensky, și doi negociatori ucraineni. Ar mai fi fost și o a patra persoană, dar ea nu a acuzat simptomele de otrăvire sau atac biologic.
Roman Abramovich a acuzat simptome asemănătoare celor provocate de otrăvire, scriu jurnaliștii străini, după ce a participat la o întâlnire cu alți negociatori din Ucraina. Discuțiile s-ar fi purtat, într-un apartament din Kiev, pe 3 martie. La scurtă vreme după întâlnire, Abramovich și membrii delegației Ucrainei au suferit simptome specifice otrăvirii, după cum relatează The Wall Street Journal. În dimineața următoare, aceștia ar fi suferit dureri și inflamații la nivelul ochilor și inflamații la nivelul pielii.
Printre simptomele pe care le-a prezentat patronul lui Chelsea au fost ochi roșii și exfoliere a pielii de pe mâini și de față. Atât el cât și ceilalți membri ai delegației au primit îngrijiri medicale. Drept urmare, starea lor de sănătate s-a îmbunătățit. În acest moment, viața nu le mai este în pericol.
Cum au fost otrăviți negociatorii
Discuțiile au început în după-amiaza zilei de 3 martie și s-au încheiat în jurul orei 22.00. Pe parcursul întâlnirii, cei trei au consumat ciocolată și apă.
În acea noapte au simțit simptomele inițiale care s-au atenuat spre dimineață. Cel de-al patrulea participant la negocieri nu a avut nimic. Cum a scăpat acesta? Încă se investighează.
Conform cercetărilor grupului Bellingcat, care a apelat la specialiști, simtomele ar corespunde intoxicării cu porfirină sau organofosfați. Aceștia au fost folosiți într-o cantitate destul de redusă, astfel încât simptomele s-au ameliorat în timp.
Experții care au investigat incidentul susțin că este greu să determine modul în care aceștia ar fi fost otrăviți. În opinia lor, există mai multe posibilități. Astfel, simptomele ar fi putut apărea după expunerea la un agent chimic sau biologic, dar și după un atac cu radiații electromagnetice, conform Daily Star.
Consilierul președintelui Ucrainei, Mihail Podolyak, a respins ipoteza conform căreia Roman Abramovich și negociatorii ucraineni ar fi fost otrăviți în timpul negocierilor de la Kiev.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook