Român, prins și arestat de temuta ICE din SUA. E acuzat de acte sexuale cu minori – Foto
ICE, agenția americană responsabilă cu aplicarea legilor privind imigrația și vama, este cea mai temută agenție din SUA în momentul de față. La începutul anului, un agent ICE a împușcat mortal o femeie care ar fi încercat să să lovească forțele de ordine cu mașina în contextul unei ample operațiuni de combatere a migrației ilegale din orașul Minneapolis din statul Minnesota.
După ce s-a petrecut tragedia, zeci de protestatari s-au adunat la locul incidentului, exprimându-și furia față de autoritățile locale și federale. De asemenea, în mediul online s-a format un curent puternic anti ICE, iar oamenii condamnă modul brutal în care agenții își fac treaba.
Renee Nicole Good avea 37 de ani, avea cetățenie americană și a fost împușcată în cap de polițiștii ICE, care se ocupă cu prinderea imigranților ilegali. Femeia a fost acuzată, în același timp, că ar fi încercat să îi calce cu mașina pe polițiști. Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, și J.D. Vance, vicepreședintele, au susținut această ipoteză, când li s-au cerut explicații cu privire la tragedie.
Agenția ICE din Boston a anunțat recent că, pe data de 11 ianuarie, a arestat un român, care s-ar afla în mod ilegal pe teritoriul SUA. Ionuț Andrei Stamatin este acuzat, printre altele, de plata actului sexual cu un minor sub 18 ani. De asemenea, ICE a transmis că românul a ademenit un minor sub 16 ani.
„La 11 ianuarie, ICE Boston l-a arestat pe Ionuț Andrei Stamatin, un cetățean român aflat ilegal în Statele Unite. Acuzațiile penale împotriva lui Stamatin includ infracțiuni grave precum plata pentru acte sexuale cu un minor sub 18 ani, ademenirea unui minor sub 16 ani și tentativă de comitere a unei infracțiuni”, a anunțat ICE Boston pe X.
On Jan. 11, ICE Boston arrested Iounut Andrei Stamatin, a criminal alien from Romania. Stamatin’s criminal charges include felony pay for sexual conduct with a child under 18, felony enticement of a child under 16, and attempt to commit a crime. pic.twitter.com/b5u3uYUjkO
— ICE Boston (@EROBoston) January 14, 2026
Poza cu românul încătușat și ridicat de către agenți a devenit virală, iar în comentarii oamenii cer inclusiv castrarea chimică a acestuia, dar și pedeapsa cu moartea.
„Luați gunoiul de aici. Pedofilii trebuie executați”, „Castrat și deportat”, „Infracțiune gravă: plată pentru acte sexuale cu un copil!!!! Castrarea înainte de deportare ar trebui să fie lege!”, sunt doar câteva dintre comentariile internauților, pe lângă cele de mulțumiri la adresa ICE.
Românul se află în custodia oamenilor legii, până când vor începe procedurile de extrădare în România.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook